12 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Patinatorii de la CSM Dunărea au cucerit trei medalii la Naţionale
Patinatorii de la CSM Dunărea au cucerit trei medalii la Naţionale

La Poiana Braşov s-a desfăşurat recent Campionatul Naţional de patinaj pentru copii, cadeţi şi novice. Pe gheaţă au intrat 80 de sportivi din Miercurea Ciuc, Galaţi, Buzău, Braşov şi Bucureşti. În ciuda tuturor problemelor cu care s-au confruntat, patinatorii gălăţeni de la CSM Dunărea, antrenaţi de inimoasa Ramona Dinu, şi-au depăşit condiţia şi au obţinut trei medalii. Andreea Caranfil a cucerit medalia de aur, devenind campioană naţională, la categoria novice fete. Cu medaliile de argint la gât s-au întors acasă Andrei Tănase şi Valentin Costache. S-au mai evidenţiat: Mara Ştafîrţă, Andra Coşeru, Ana Maria Postolachi. „Am nişte copii minunaţi iar rezultatele obţinute sunt extraordinare. Mai ales că avem mari probleme cu asigurarea pregătirii. Situaţia este binecunoscută, Patinoarul din Galaţi se deschide din octombrie până în martie, iar practic pentru Naţionale, care constituie şi criteriu pentru calificarea la Campionatul Mondial, ne-am antrenat doar două luni şi jumătate”, ne-a declarat antrenoarea Ramona Dinu. CSM Dunărea cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Galaţi a organizat duminică Cupa Mărţişorului, la care au participat 30 de sportivi începători şi au făcut demonstaţii cei din lotul de juniori: Valentin Costache - locul I; Graţiano Dinu -locul II, ambii la Naţionalele rezervate juniorilor, Adelina Pintilie şi Daniel Patriche.


Articole înrudite