10 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Războinicii” Phoenix au ieşit învingători în şase bătălii din şapte disputate şi au căpătat experienţă
„Războinicii” Phoenix au ieşit învingători în şase bătălii din şapte disputate şi au căpătat experienţă

În ciuda vremii potrivnice, care a dus chiar la amânarea unor meciuri, sâmbătă la prânz la Mangalia s-a încheiat Festivalul Naţional de Babybaschet. În acest an la competiţie au participat un număr record de echipe: 89 la masculin şi 28 la feminin. Galaţiul a fost reprezentat de echipa masculină Phoenix Under 10. Campionii Moldovei, „războinicii” conduşi în lupte de Andrei Maxim au arătat că au crescut şi s-au descurcat mult mai bine decât la ediţia precedentă, reuşind să termine pe locul 2 în grupa J din care au făcut parte după ce au câştigat şase din cele şapte partide disputate. „Un turneu reuşit, cu evoluţii bune, bineînţeles că este loc şi de mai bine, vom continua să ne antrenăm ca să urcăm treaptă cu treaptă. Am făcut un salt destul de important faţă de ediţia trecută de campionat, chiar dacă nu am urmărit rezultatele propriu zise, scopul nostru fiind să căpătăm experienţă. Vreau să le mulţumesc părinţilor care ne-au fost alături şi ne-au sprijinit întregul sezon inclusiv la Mangalia. Phoenix a fost, este şi rămâne în continuare o familie mare şi unită”, ne-a declarat „căpitanul” Andrei Maxim. Phoenix a înregistrat rezultatele: 46-1 cu ID Îngerii Băniei Negru Craiova, 21-4 cu Phoenix Braşov, 11-10 cu For You Cluj Napoca, 63-6 cu ACS Baschet Star 4 Oradea,17-9 cu ACS Dan Dacian Negru, 79-5 cu CSU Ploieşti 3 şi 23-32 cu ABC Laguna Alb Bucureşti. Lotul de jucători: Mihai Caramalău, Robert Caraman, Antonio Ţocu, Vlăduţ Coşniţă, Daniel Istudor, Marian Miron, Andrei Zaharia, Mario Dobre, Robert Ghiorghiţă, Alexandru Stoica, Cristian Gavrilă, Radu Grigoraş, George Serafinceanu.


Articole înrudite