17 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
SC Oţelul va începe pe 1 iulie antrenamentele
SC Oţelul va începe pe 1 iulie antrenamentele

Guvernul României a decis în şedinţa de marţi să prelungească starea de alertă pentru încă 30 de zile. Încet, încet, lucrurile încep să se relaxeze şi sportivii pot să-şi reia activităţile. După o vacanţă prelungită cauzată de pandemia de coronavirus, SC Oţelul, una din reprezentantele Galaţiului în Liga a 3-a, se pregăteşte să reia pregătirile în vederea noului sezon.
„Abia aşteptăm să încheiem această perioadă lungă de vacanţă şi să revenim pe teren. Această perioadă de tranziţie din punct de vedere sportiv o trecem după un program individual de pregătire, urmând ca pe data de 1 iulie să începem pregătirea colectivă în perspectiva ediţiei de campionat 2020/2021, una care se anunţă extrem de competitivă şi pentru care va trebui să ne pregătim foarte bine. Am speranţa că măsurile se vor mai relaxa, astfel ca în meciurile de acasă să fim susţinuţi şi de suporterii oţelari”, a declarat antrenorul principal al SC Oţelul Galaţi, Alexandru Ciobanu.
Clubul gălăţean a anunţat zilele trecute că a activat clauza de prelungire a contractului pentru portarul Iulian Dinu, goalkeeper ce a venit în iarnă la formaţia noastră. Contractul a fost prelungit pentru încă două sezoane. SC Oţelul va primi un sprijin important din partea autorităţilor locale, care în ultima şedinţă de Consiliul Local din 28 mai au aprobat suma de 1.600.000 de lei pentru gruparea roş-alb-albastră. Până vineri, 19 iunie, cluburile trebuie să depună documentele din dosarul de licenţiere, iar startul campionatului în Liga a 3-a este prevăzut pentru sfârşitul lunii august.


Articole înrudite