25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sporting Lieşti îşi remaniază lotul
Sporting Lieşti îşi remaniază lotul

Lieştenii sub comanda lui Ionuţ Niculcea şi-au reluat pregătirile pe 25 ianuarie, antrenamentele desfăşurându-se în prima parte la baza sportivă Ancora. Sporting are gânduri mari pentru retur şi din acest motiv conducerea tehnică a decis să remanieze lotul. Au fost transferaţi în această iarnă numai puţin de şapte jucători: Ţicămucă, Manău şi Grădinaru, toţi au evoluat în prima parte a campionatului la SC Oţelul, Maftei, de la CSM Focşani 2007, Mucuţă, de la Viitorul Ianca, Chiriac, de la Avântul Valea Mărului şi Ştefănescu, de la CSM Galaţi.
„Am încheiat colaborarea cu: Panaite, Gîţă, Bîrlădeanu, iar dintre cei nou-veniţi 3-4 juniori, vrem să investim în viitor. Continuăm treaba şi urmează perioada foarte importantă de omogenizare cu cinci amicale”, ne-a declarat antrenorul Ionuţ Niculcea. Primul joc de pregătire este programat pe 6 februarie în deplasare cu Sportul Chişcani. Lieştenii vor mai juca în presezon după programul: o dublă cu Sporting Junior Vaslui, pe 10 şi 13 februarie; Viitorul Ianca, pe 20 februarie; Metalul Buzău, pe 24 februarie şi revanşa cu Sportul Chiscani, pe 2 martie la Lieşti.


Articole înrudite