24 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
United a câştigat greu la Timişoara
United a câştigat greu la Timişoara

Vicecampioana României la futsal din ultimele trei sezoane a debutat în noua ediţie de campionat din Liga 1 cu o victorie muncită la Timişoara. Gazdele de la Informatica, care au făcut câteva mutări importante chiar în ajun, aducându-l pe banca tehnică pe portughezul Vitor Hugo Costa au fost montate foarte bine şi au dat o replică consistentă. Timişorenii au deschis scorul din primele secunde prin Milovac, United a revenit şi a trecut în avantaj după reuşitele lui Tacot şi Araujo. Prima repriză s-a încheiat la egalitate după ce Milovac a înscris din nou. Echilibrul s-a menţinut şi în partea a doua, Obadă ne-a adus din nou în avantaj, dar replica Informaticii nu a întârziat şi sârbul, care a reuşit un hattrick marţi seară a menţinut suspansul. Experienţa superioară şi-a spus cuvântul în cele din urmă şi Laşcu a adus victoria cu şase minute înainte de final. Gălăţenii şi-au creat şi alte ocazii de a marca şi au tremurat serios în ultimul minut când bănăţenii au beneficiat de o lovitură de la 10 metri parată de portarul Grigoraş. „Ştiam de la început că vom avea un meci dificil, sunt bucuros în primul rând pentru victorie, cu siguranţă mai avem multe lucruri de pus la punct, dar mai avem timp până în play-off. Am făcut nişte greşeli de copii care ne-au costat şi am primit două goluri uşoare, dar băieţii au fost montaţi de la început şi până la urmă am reuşit să debutăm cu dreptul şi să plecăm acasă cu cele trei puncte”, a declarat la final antrenorul gălăţean Florin Ignat. Rezultat final: Informatica - United 3-4 (2-2). 5-ul de start: Grigoraş - Laşcu, Obadă, Tacot, Boşneagă. Au mai jucat: Dinicuţă, Burdujel, Stoica, Araujo, Crăciun, Cireş, Petică, Crişan. Etapa viitoare, United va primi vizita deţinătoarei Cupei României, FC Dunărea Călăraşi. Partida este programată în sala Polivalentă Dunărea, pe 17 septembrie, de la ora 18.00.

Sursa foto: Sportul Ilustrat


Articole înrudite