17 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
United va juca în Ucraina în Main Round-ul UEFA Futsal Champions League
United va juca în Ucraina în Main Round-ul UEFA Futsal Champions League

La Nyon a avut loc luni după-amiază tragerea la sorţi pentru fazele superioare din UEFA Futsal Champions League. Aşa cum v-am mai informat, România va fi reprezentată pentru al doilea an consecutiv de United Galaţi. „Tigrii” conduşi de Florin Ignat ajutat de Viorel Cojoc şi Alexandru Tănăsilă au fost repartizaţi în grupa a 6-a alături de: Uragan Ivano Frankivsk - Ucraina, Liqeni - Kosovo şi Araz Naxcivan - Azerbaidjan, ultimele două echipe calificate din turul preliminar.

„O grupă foarte echilibrată în opinia mea, orice echipă se poate califica mai departe. Mai avem însă timp până atunci, acum ne focusăm pe campionatul intern care debutează duminică acasă cu Clujul, un prilej bun pentru noi să pregătim cum trebuie duelul cu Autobergamo de la Deva”, ne-a declarat antrenorul-jucător Florin Ignat. Turneul se va disputa în Ucraina în perioada 26-31 octombrie.

Sursa foto: Facebook - United


Articole înrudite