29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Voleibalistele şi voleibaliştii de la CSU dau examen cu Rapidul pentru baraj
Voleibalistele şi voleibaliştii de la CSU dau examen cu Rapidul pentru baraj
Divizia A 2 la volei a ajuns în faza meciurilor play-off. Cele două reprezentante ale Galaţiului la acest nivel, echipa feminină şi cea masculină de la CSU, vor lupta să ajungă la turneul de baraj pentru promovarea în Divizia A1. Sala Siderurgistul va găzdui sâmbătă, de la ora 15.30 şi duminică, de la ora 11.00, confruntarea echipelor feminine CSU Galaţi şi Rapid Bucureşti. După ce au câştigat la pas seria Nord Est, fetele pregătite de Ileana Berdilă pornesc ca favorite în duelul cu rapidistele. De acest lucru par a fi conştiente şi rapidistele, care au acceptat să dispute returul la Galaţi. „Sunt cele mai importante jocuri din acest sezon şi de aceea am foarte mari emoţii. Toată lumea ne vede favorită, dar le-am atras atenţia fetelor să trateze meciurile concentrate la maxim. Ne-am pregătit foarte bine, nu cred că vom avea emoţii, obiectivul este promovarea în A1”, ne-a declarat antrenoarea Ileana Berdilă. Andreea Niculcea a urmat un tratament, dar de luni s-a alăturat coechipierelor. Lotul este următorul: Adriana Dudnic, Andreea Niculcea, Ana Maria Berdilă, Mihaela Taşkiran, Irina Todaşcă, Georgiana Angheluţă, Mirela Bobaru, Ioana Ştefu, Claudia Olariu, Bianca Rusu, Oana Oprea, Georgia Botezatu.
O misiune mult mai grea o vor avea băieţii conduşi de Valerică Jugănaru, care vor evolua în Giuleşti. Returul este programat pe 2 aprilie la Galaţi.

Articole înrudite