Asociaţia Judeţeană de Fotbal Galaţi şi-a păstrat obiceiul şi organizează în această perioadă cea de-a 6-a ediţie a Cupei Nicolae Rainea, o competiţie de fotbal în sală rezervată echipelor din Liga a 4-a şi Liga a 5-a. Priumul turneu zonal s-a desfăşurat în weekend cu participarea a şase formaţii împărţite în două grupe care după duelurile directe şi-au stabilit ierarhiile: 1. Voinţa Cudalbi 2015, 2. Zimbrul 2 Slobozia Conachi, 3. Prutul Vlădeşti respectiv 1. Zimbrul 1 Slobozia Conachi, 2. Flacăra 2008 Pechea, 3. Viitorul Costache Negri. În meciurile de clasament s-au înregistrat rezultatele: Prutul Vlădeşti - Viitorul Costache Negri 1-4, pentru locurile 5-6; Zimbrul 2 Slobozia Conachi - Flacăra 2008 Pechea 1-6, pentru locurile 3-4 şi Voinţa Cudalbi 2015 - Zimbrul 1 Slobozia Conachi 0-3, în finala mare. Premierea a fost efectuată de Liviu Ciubotariu, preşedintele AJF Galaţi. Premiile speciale au fost obţinute de: Florin Damian, de la Voinţa 2015 Cudalbi - cel mai bun portar şi Constantin Spânache 13 goluri, de la Zimbrul 1 Slobozia Conachi, golgheterul turneului. „Zimbrii” s-au calificat pentru turneul final care este programat pe 11 februarie la Galaţi. Pe 28 ianuarie se dispută meciurile din zona 2 la Tecuci unde participă formaţiile: Avântul Drăgăneşti, Juventul 2007 Toflea, Viitorul Umbrăreşti, Muncitorul Ghidigeni şi Gloria Iveşti şi zona 3, la Galaţi în sala de sport a Şcolii gimnaziale 3 Ion Luca Caragiale, unde se vor lupta pentru calificarea în faza finală patru echipe: Universitatea Dunărea de Jos, Quantum, Lascăr Schela, Avântul Vânători.