13 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Accident naval pe Dunăre! Un dispărut și doi răniți (VIDEO)
Accident naval pe Dunăre! Un dispărut și doi răniți (VIDEO)

Aseară, în jurul orei 21.00, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, dispeceratul colocat ISU-SAJ a fost anunţat de un bărbat că el şi o altă persoană aflată în aceeaşi ambarcaţiune au nevoie de îngrijiri medicale, după ce au fost implicate într-un accident naval pe Braţul Sfântu Gheorghe în dreptul km 55 (zona Dunăvăţu de Sus), iar conducătorul din a doua ambarcaţiune este dispărut!

Un echipaj medical SMURD şi unul din cadrul SAJ Tulcea s-au deplasat în localitatea Mahmudia, unde au luat contact cu cele două persoane şi le-au acordat îngrijiri medicale, transportându-le ulterior la o unitate medicală de urgenţă, cu diverse traumatisme. Cele două victime sunt bărbaţi şi au 46, respectiv 32 de ani.

Misiune de căutare-salvare

În tot acest timp, Autoritatea Navală Română - ANR şi un echipaj din cadrul Poliţiei Transporturi s-au deplasat în zona accidentului pentru căutarea conducătorului celei de-a doua ambarcaţiuni, ulterior fiind solicitat şi un echipaj de căutare-salvare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „DELTA” al judeţului Tulcea, deplansându-se la faţa locului un echipaj format din 4 subofiţeri cu o ambarcaţiune SAR-Targa, care au executat căutările sub coordonarea organelor competente.

La căutări a participat un echipaj al Poliţiei de Frontieră, Căpitănia Tulcea, Poliţia Transporturi şi mai mulţi localnici cu ambarcaţiuni proprii.

În urma căutărilor efectuate de pompierii tulceni, până la ora retragerii către unitate au identificat un recipient cu carburant (foto ), provenind din ambarcaţiunea implicată în accident, iar căutările au fost intensificate în zonă, fără rezultat.

VIDEO, mai jos! *sursa video: ISU Tulcea

  • Galerie Video:
    • Video File:

Articole înrudite