08 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Am făcut turism electoral şi o să mai facem”
„Am făcut turism electoral şi o să mai facem”
Subiectul alianţei ”Mişcarea Populară” nu a rămas fără ecou la Galaţi şi a scos la iveală detalii inedite din relaţia între PDL şi PNÞCD. Þărăniştii gălăţeni, prin vocea preşedintelui de filială, Marian Popa, nu s-au arătat încântaţi de o eventuală colaborare cu partidul de la putere, din cauza aroganţei de care a dat dovadă deputatul Mircea Toader, liderul PDL Galaţi. Acesta a declarat de curând că locul celor de la PNÞCD este în... cartea de istorie.
”Dacă PDL-ul continuă cu aroganţa de până acum, nu facem nicio alianţă. Aceştia au uitat modul cum au câştigat prezidenţialele în 2009. Domnul Toader m-a sunat după acea conferinţă şi mi-a spus că i-a fost ruşine să recunoască ajutorul pe care noi i l-am oferit, cu 6.000 de voturi”, a explicat Marian Popa.
Liderul ţărăniştilor a scos de la naftalină caietele cu alegători care au fost transportaţi la urne la ultimele alegeri prezidenţiale, când PNÞCD a avut alianţă cu democrat-liberalii.
„Am făcut turism electoral şi o să mai facem. Aicea sunt cei 6.000 de oameni care au fost aduşi la urne ca să voteze cu Băsescu. Ei nu au respectat niciun punct din pactul de alianţă pe care l-am semnat în 2009. Nu o să ne ducem la ei să negociem. Să vină ei la noi, dacă vor alianţe. Noi, în Galaţi, avem cel puţin 2.000- 3.000 de voturi, deci ei o să aibă nevoie de noi”, a mai spus Marian Popa. Acesta ne-a oferit şi detalii despre întâlnirea care a avut loc între liderii PDL la nivel naţional din weekend.
”Au hotărât ca aceste alianţe să poarte numele de Mişcarea Populară plus numele judeţului. Le-a fost recomandat celor de la putere să nu vină să negocieze cu noi pentru că am cere prea mult. Noi nu o să ne ducem la ei să negociem”, a conchis Popa.
Deputatul Mircea Toader nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei. Aşteptăm însă punctul său de vedere pentru următoarele ediţii ale ziarului.


Articole înrudite