25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ambulatoriul Spitalulului Judeţean Galaţi va fi extins la 3 etaje
Ambulatoriul Spitalulului Judeţean Galaţi va fi extins la 3 etaje

Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a semnat, miercuri, 31 iulie 2019, contractul de finanţare pentru proiectul “Extindere, reabilitare, modernizare şi dotare a Ambulatoriului Integrat de Specialitate de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi”, în valoare de 11.989.269 de lei, din care contribuţia Consiliului Judeţean Galaţi este de 1.512.835 de lei. “Ambulatoriul de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă va fi extins cu 1500 de mp, iar spatiul unde au funcţionat cabinetele medicilor de familie va fi reabilitat şi modernizat.  De asemenea, proiectul prevede şi achiziţionarea de echipamente medicale în valoare de 2,1 milioane lei. Procedurile de achiziţie publică sunt într-o etapă avansată, ceea ce înseamnă că suntem aproape şi de semnarea contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor. Anul acesta am semnat cinci contracte de finanţare cu fonduri europene pentru modernizarea Ambulatoriilor Integrate de Specialitate de la spitalele din subordinea Consiliului Judeţean Galaţi (Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalul de Boli Infecţioase, Spitalul de Pneumoftiziologie şi Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor ) şi a Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul <Sf. Apostol Andrei>, în valoare de aproape 40 de milioane de lei”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.Ambulatoriul Integrat de Specialitate de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţa “Sf. Apostol Andrei” va fi extins printr-o construcţie cu regim de înalţime P+3E. După finalizarea lucrărilor, în noile spaţii vor fi înfiinţate cabinete medicale pentru următoarele specialităţi: diabet, gastroenterologie, oftalmologie, cardiologie, oncologie, ginecologie, urologie, radiologie şi imagistică medicală, ORL, neurologie, medicină internă, hematologie şi ortopedie. Finanţarea a fost obţinută în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale.

Spitalul Judeţean Galaţi va avea şi o clădire nouă pentru morgă

Încă o clădire se va ridica în curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi, după ce Consiliul Judeţean Galaţi a alocat din bugetul local o sumă de aproximativ 11 milioane de lei pentru construirea uneo Prosecturi (morgă). ”Vom muta morga într-o clădire nouă care va fi construită de la zero în curtea unităţii medicale. Clădirea va avea trei etaje şi va dispune de laborator de anatomie patologică, camera rece, săli de necropsie, laborator pentru analize toxicologice, spaţii pentru depozitarea reactivilor medicali şi amfiteatru pentru studenţii de la Facultatea de Medicină. În câteva săptămâni vom aproba şi proiectul tehnic, astfel încât să putem demara procedurile de achiziţie publică pentru desemnarea unui constructor”, a declarat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.


Articole înrudite