25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cui i-a oferit primarul Ionuţ Pucheanu diploma de ”Gospodarul cartierului”
Cui i-a oferit primarul Ionuţ Pucheanu diploma de ”Gospodarul cartierului”

De când Marian Maxim, responsabilul scării nr. 2 a blocului A11, din cartierul Ţiglina III, se ocupă de scara blocului, s-au realizat lucrări de zugrăvit şi vopsit, s-a înlocuit uşa de la intrarea în imobil, s-au instalat 19 posturi de interfon, s-a renovat faţada laterală a blocului, s-au înlocuit becurile clasice cu plafoniere cu senzori pentru reducerea consumului de energie, s-au instalat noi cutii poştale, s-a schimbat tâmplăria blocului, s-a realizat revizia instalaţiei electrice, s-au toaletat arbori din faţa scării etc. 

”Eu sunt responsabil de scara 2 a blocului din 2017. Fiecare are grijă de apartamentul lui, dar eu am zis că şi scara, locul pe unde trecem zi de zi, trebuie să fie modernizată, ca o continuare a locuinţei, cum e şi normal. Mi-am dorit o imagine modernă a scării, specifică generaţiei noastre. De la această idee am pornit şi voi continua”, a declarat Marian Maxim. 

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, i-a oferit, miercuri, 31 iulie 2019, în cadrul şedinţei Consiliului Local, lui Marian Maxim, în vârstă de 42 de ani, responsabilul scării nr. 2 a blocului A11, din cartierul Ţiglina III, diploma ”Gospodarul cartierului”, după ce gălăţeanul a reuşit să modernizeze şi să înfrumuseţeze aspectul scării. 

„Omul sfinţeşte locul este un proverb care i se potriveşte pe deplin lui Marian Maxim. Prin puterea exemplului a pus lucrurile în mişcare, iar scara de bloc s-a transformat într-un spaţiu modern şi îngrijit. Îl felicit pe dl Marian Maxim care merită toată aprecierea pentru efortul depus şi implicarea în comunitate”, a spus Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.

Marian Maxim a spus că îşi doreşte să continue modernizarea scării, având în vedere inclusiv instalarea de camere video de supraveghere. Primarul municipiului Galaţi a afirmat că va continua să-i promoveze pe gălăţenii care se implică în comunitate.


Articole înrudite