29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Anchetă în cazul copilului strivit de plăcile de beton. 7 persoane au fost audiate
Anchetă în cazul copilului strivit de plăcile de beton. 7 persoane au fost audiate

7 persoane au fost audiate de poliţişti în cazul copilului mort după ce a fost strivit de dalele de beton ale gardului stadionului de la baza sportivă Dunărea. „În cazul de faţă a fost audiat un număr de 7 persoane. Din primele verificări s-a stabilit faptul că pentru organizarea acestui turneu de fotbal exista un protocol încheiat de organizatori şi Fundaţia Sportul gălăţean, însă competiţia nu avea autorizaţie din partea Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi“, a precizat Ciprian Stoica, IPJ Galaţi.

Baza Dunărea aparţine Primăriei Galaţi, care a dat-o spre folosire gratuită către Fundaţia Sportul gălăţean. Antrenorul echipei de fotbal din Bârlad, din care făcea parte victima, susţine că la intrare nu li s-a făcut copiilor nici un fel de test antigen, dar şi că aceştia au ieşit prin spărtura gardului deoarece aşa le-ar fi spus organizatorii. „Copiii erau în pauză, au cerut voie la toaletă şi au întrebat organizatorul, care le-a spus să se ducă după gard. Nici nu ştiu cum au văzut gaura aia pentru că era după o plasă. Eu nici nu am văzut-o. Au mai trecut alţi doi copii prin acea gaură din gard înainte ca acesta să cadă“, spune Ovidiu Mangu, antrenorul echipei din Bârlad.

De ce nu s-a intervenit la timp pentru a se repara un gard evident deteriorat al unui stadion unde frecvent se antrenau copii, rămâne deocamdată o întrebare fără răspuns. Ancheta continuată de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă va trebui să găsească vinovaţii.


Articole înrudite