09 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Autodisponibilizări şi creşteri salariale la Combinat
Autodisponibilizări şi creşteri salariale la Combinat
Reprezentanţii administraţiei Combinatului au anunţat vineri reprezentanţii sindicatelor că începând cu 1 februarie va fi lansată o nouă schemă de plecări voluntare în cadrul căreia siderurgiştii pot depune cereri până la data de 15 martie, urmând ca siderurgiştii a căror cerere va fi aprobată să plece efectiv în cursul trimestrelor 2 şi 3. Potrivit liderului Sindicatului Democratic Metalurgistul, Radu Nelu, directorul general al Combinatului I-a informat vineri dimineaţa pe sindicalişti că nu ar exista o ţintă referitoare la numărul siderurgiştilor care ar trebui să plece. „Ni s-a comunicat că principiile de bază ale noii scheme de plecare voluntară vor fi identice cu principiile ultimei scheme de plecare voluntară şi că suma fixă maximă care va fi acordată va fi de 30.000 de lei. Directorul general nu a dat un răspuns punctual  referitor la întrebarea dacă vor putea beneficia de noua schemă de plecări voluntare siderurgiştii care îndeplinesc condiţiile de pensionare. De asemenea, mai sunt o serie de probleme de clarificat, cum ar fi dacă sumele care vor fi acordate vor fi impozitate, adică dacă siderurgiştii vor plăti un impozit. Fac un apel la toţi siderurgiştii care vor să plece, să analizeze foarte bine situaţia în care se află şi să ia o decizie pe care apoi să nu o regrete. În opinia mea, siguranţa locului de muncă este cel mai important lucru”, ne-a mai declarat liderul Sindicatului Democratic Metalurgistul. Acesta ne-a mai spus că a semnalat directorului general faptul că nu este normal să se găsească fonduri pentru a stimula plecarea angajaţilor, dar să nu se găsească fondurile necesare pentru a-i stimula pe angajaţi să rămână, ceea  ce înseamnă acordarea unei majorări salariale corespunzătoare. Ultima schemă de plecare voluntară prevedea acordarea lunară a unui salariu timp de maxim 24 de luni, în funcţie de vechimea în muncă, iar elementul de noutate al noii scheme îl reprezintă creşterea cu 50 de milioane de lei vechi a recompensei financiare acordate şi care are valori diferenţiate, fiind practic vorba de includerea în suma fixă a sumei pe care o primeau siderurgiştii care dovedeau cu acte că erau grav bolnavi. Purtătorul de cuvânt al conducerii Combinatului, Dorian Dumitrescu, a transmis vineri un comunicat de presă în care precizează următoarele: „ArcelorMittal Galaţi a anunţat astăzi angajaţii şi partenerii sociali privind lansarea unei scheme de plecări voluntare. Programul se va derula până la jumătatea lunii martie şi oferă un pachet financiar atractiv celor care doresc să plece din Combinat. Toate cererile de plecare trebuie să fie agreate şi de Companie”. Comunicatul de presă conţine şi o declaraţie a directorului general al Combinatului, Thierry le Gall: „Dorim să creştem productivitatea muncii pentru a deveni mai competitivi, pe o piaţă dificilă. De asemenea, în felul acesta se va limita, pe viitor, posibilitatea de a se intra în şomaj tehnic în perioadele în care piaţa va înregistra scăderi”. Rămâne de văzut câţi siderurgişti se vor înghesui să îngroaşe de această dată rândurile şomerilor, ţinând cont de faptul că în urma derulării autodisponibilizărilor peste 13.000 de siderurgişti au părăsit Combinatul, unii din ei cheltuind banii şi încercând apoi să se reangajeze în combinat, ceea ce arată că decizia luată a fost una proastă.

Recompensa financiară, ceva mai mare ca rândul trecut

Reamintim că vechea schemă de plecări voluntare stipula că angajaţii care au până la 5 ani vechime la Combinat vor primi doar o recompensă în valoare de 10.000 de lei. În cazul unei vechimi cuprinse între 5 şi 10 ani, se acorda lunar, timp de 6 luni, un salariu net câştigat în luna anterioară plecării, la care se adăuga o recompensă financiară a cărei valoare este stabilită în funcţie de cuantumul sumei cheltuite de companie cu salariatul respectiv în luna noiembrie. Astfel, recompensa financiară acordată angajaţilor era de 20.000 de lei (dacă suma cheltuită de companie cu salariatul era de până la 2.050 de lei), de 23.000 de lei (în cazul în care costul salarial al companiei era cuprins între 2.050 de lei şi 2.400 de lei), respectiv de 25.000 de lei, dacă suma cheltuită de companie cu salariatul era de peste 2.400 de lei. Un angajat care are o vechime cuprinsă între 10 şi 15 ani a primit lunar, timp de 9 luni, salariul net realizat în luna anterioară plecării, la care se adăuga recompensa financiară care i se cuvinea în funcţie de suma cheltuită cu el de societate. Pentru o vechime cuprinsă între 15 şi 20 de ani, pe vechea ordonanţă s-a acordat lunar, timp de 12 luni, salariul net din luna anterioară plecării, plus recompensa financiară cuvenită în funcţie de acelaşi criteriu. Angajaţii care au avut o vechime cuprinsă între 20 şi 25 de ani au primit lunar, timp de 15 luni, câte un salariu plus recompensa financiară cuvenită. Pentru o vechime cuprinsă între 25 şi 30 de ani salariul net s-a acordat timp de 18 luni (la care se adăuga recompensa financiară), iar în cazul a peste 30 de ani de vechime, pe lângă recompensa financiară s-a acordat lunar, timp de 24 de luni, salariul net. Plata indemnizaţiilor lunare s-a făcut numai până la data îndeplinirii vârstei standard de pensionare 

Majorare salarială garantată de 3%

După întâlnirea de dimineaţă cu directorul general al Combinatului, reprezentanţii sindicatelor au purtat după amiaza negocieri care au durat peste 5 ore, cu reprezentanţii conducerii, pe marginea capitolului legat de salarizare. Reprezentanţii conducerii au venit cu o nouă ofertă, şi anume acordarea unei majorări medii salariale de circa 10,5%, compusă dintr-o creştere efectivă a salariilor cu 6,5%, la care s-a adăugat creşterea valorii unui număr de 3 prime la 2 milioane de lei vechi, precum şi acordarea unui bonus lunar de 30 de lei în cazul îndeplinirii anumitor măsuri legate de protecţia muncii, numite puncte cardinale. Reprezentanţii administraţiei le-au spus sindicaliştilor că dacă semnează imediat contractul colectiv de muncă oferă o creştere salarială fixă de 7% începând cu data de 1 ianuarie, acest lucru fiind însă la stadiul de discuţii şi nefiind prins în procesul verbal ca ofertă oficială, şi asta deoarece sindicatele nu au fost de acord cu oferta conducerii. Majoritatea liderilor sindicatelor afiliate la FSS Metarom Galaţi au refuzat oferta administraţiei,  afirmând că au mandat din partea membrilor de sindicat să solicite o majorare salarială de 15% sau o sumă fixă de 2 milioane de lei vechi şi au spus conducerii că le vor prezenta noua ofertă membrilor lor de sindicat, care vor trebui să ia o decizie. În cadrul întâlnirii care va avea loc pe data de 25 ianuarie sindicaliştii vor anunţa dacă acceptă sau nu oferta conducerii. Pe data de 26 ianuarie expiră cele 60 de zile de negociere, sindicaliştii putând după această dată să declanşeze conflictul de interese în cazul în care nu ajung până atunci la un acord cu administraţia. Surse sindicale prezente la negocieri ne-au declarat că reprezentanţii conducerii au afirmat că în cazul în care nu vor ajunge la un acord cu sindicatele până pe 26 ianuarie vor aplica o majorare cu 3 la sută a salariilor de la 1 ianuarie, acest lucru putând fi făcut fără acordul sindicatelor pentru că este o decizie unilaterală. Acest lucru nu înseamnă că salariile siderurgiştilor vor creşte doar cu 3 la sută, procentul final de creştere salarială urmând să fie stabilit în urma negocierilor dintre sindicate şi conducere, dacă bătălia pe marginea salariilor va continua şi după 26 ianuarie.


Articole înrudite