24 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Căldură în locuinţele gălăţenilor!
Căldură în locuinţele gălăţenilor!
Potrivit declaraţiei directorului general al Electrocentrale Galaţi, Eduard Urbanschi, furnizorul local a încheiat cu societatea Romgaz Mediaş un protocol privitor la plata eşalonată a datoriilor ce se ridicau la 19 milioane de lei, protocol care prevede plăţi mai consistente în anotimpul friguros şi mai mici pe timpul verii. „În acest condiţii, Electrocentrale Galaţi a început manevrele în vederea măririi debitului şi a temperaturii agentului termic primar furnizat către Apaterm, ceea ce înseamnă practic că în câteva zile locuitorii oraşului vor avea căldură”, ne-a mai declarat directorul general al Electrocentrale. Din categoria norocoşilor, ca să le zicem aşa, care nu vor dârdâi, nu vor face parte însă gălăţenii care locuiesc în câteva zeci de blocuri unde există defecţiuni la instalaţiile de la subsoluri. Problemele existente în asigurarea căldurii oraşului, care par a fi rezolvate, au făcut de altfel şi obiectul unei note informative pe care primarul Dumitru Nicolae a prezentat-o joi Consiliului Local, document pe care aleşii locali l-au aprobat deşi este de neînţeles de ce a fost nevoie de acest vot în condiţiile în care nu era vorba de vreun proiect de hotărâre de Consiliu Local. Primarul Dumitru Nicolae le-a spus aleşilor locali că Romgaz nu a mai furnizat gaze deoarece a aşteptat nişte garanţii din partea autorităţilor locale privind datoriile existente şi plata facturilor de acum până anul viitor. Primarul a spus că va trimite informarea la Electrocentrale şi la Mediaş pentru a debloca situaţia, deşi este ciudat cum o prezentare legată de situaţia unor societăţi poate fi considerată un angajament pentru plata unor datorii. În informare se arată că suma estimată a facturilor Romgaz care vor fi emise în perioada octombrie 2010 - septembrie 2011 se ridică la 60.687.271 lei şi că soldul restant către Romgaz este de 27.487.533 lei, în timp ce datoria Apaterm către Electrocentrale se ridică la 205,52 milioane de lei, la care se mai adaugă penalităţi în valoare de circa 100 de milioane de lei. În nota aprobată de consilierii locali se mai precizează următoarele: „De asemenea, Consiliul Local, Primarul şi SC Apaterm se angajează să depună toate eforturile pentru achitarea, în funcţie de încasări, a sumelor reprezentând gaze naturale furnizate pentru energie termică, să urmărească plata acestora către furnizor, corelat cu încasarea de la consumatori, să analizeze periodic şi să dispună măsurile care se impun pentru a asigura un grad de încasare corespunzător şi achitarea contravalorii gazelor naturale”. Documentul prezentat de Dumitru Nicolae nu a întârziat să stârnească reacţii, consilierul PDL Petre Alexe dorind să ştie cine poate angaja răspunderea Consiliului Local, acest lucru fiind solicitat şi de colegul său de partid, consilierul local Viorel Trif, care a cerut modificarea cel puţin a titlului notei informative. Consilierul liberal Marius Stan a cerut şi el directorului general al Apaterm să spună ce s-a făcut pentru recuperarea datoriilor de la rău-platnici, răspunsul lui George Cubasa fiind acela că în ultimii 4 ani de când conduce societatea s-a reuşit achitarea a 20 miliarde de lei vechi pe an din datoria istorică şi că au fost introduse sute de dosare pe rol împotriva asociaţiilor rău platnice.


Articole înrudite