29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Creşă modernă în clădirea fostului centru de transfuzii din Ţiglina 1
Creşă modernă în clădirea fostului centru de transfuzii din Ţiglina 1

Primăria municipiului Galaţi informează că a lansat în licitaţie publică un contract privind renovarea clădirii fostului centru de transfuzii din cartierul Ţiglina 1, unde va funcţiona o creşă modernă.
Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi: „Acum clădirea se află într-o stare avansată de degradare, dar va deveni un loc modern şi primitor pentru cei mici. Este nevoie de locuri în creşele din Galaţi şi vom continua în această linie”.
Principalele lucrări la clădirea din cartierul Ţiglina 1 vizează reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii, reabilitarea termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalarea/reabilitarea/modernizare sistemelor de climatizare şi/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior, reabilitarea/modernizarea instalaţiei de iluminat, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi termice etc.
Valoarea estimată a contractului „Renovarea energetică – Reabilitare imobil strada Saturn nr. 6A – Creşă copii”, finanţat în cadrul PNRR, este de aproximativ 4,2 milioane de lei, iar data limită pentru depunerea ofertelor este 12 decembrie 2023.
Primăria municipiului Galaţi a modernizat deja cele două creşe existente şi are proiecte în diferite stadii pentru cinci creşe noi.
De altfel, în domeniul educaţiei municipalitatea are proiecte de 56 milioane de euro pentru 42 de unităţi de învăţământ. Astfel, au fost modernizate 17 grădiniţe, şcoli şi licee, iar pentru alte 25 proiectele sunt în implementare. La acestea se adaugă un important contract de finanţare prin care toate unităţile de învăţământ din oraş vor beneficia de dotări de circa 16,8 milioane de euro, transmite Biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi.


Articole înrudite