24 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cresc din nou tarifele în cimitirele din Galaţi
Cresc din nou tarifele în cimitirele din Galaţi

Starea cimiterelor din Galaţi se deteriorează pe zi ce trece. Printre morminte aproape că nu mai există alei, mare parte din acestea nu au fost asfaltate niciodată, iar toată vara sunt acoperite de buruieni înalte cât un stat de om. Este o adevărată provocare să ajungi până la locul de veci dacă acesta nu este amplasat în apropierea unei alei principale. De altfel, nici aleile principale nu stau prea bine. De exemplu, în cimitirul Sf. Lazăr (Coca-Cola) aleile care au fost asfaltate cândva au gropi şi denivelări atât de mari că aproape că sare mortul din coşciug când este dus spre locul de veci. Ghenele de gunoi sunt rare şi, din această cauză, din loc în loc, se "ridică" movile de coroane aruncate, flori uscate şi bălării. Iar enumerarea neregulilor poate continua mult şi bine.

Cu toate acestea societatea care administrează cimiterele din Galaţi, adică Gospodărire Urbană SRL, creşte tarifele din nou pentru serviciile prestate în cimitirele municipiului Galaţi. În şedinţa ordinară a Consiliului Local Galaţi de joi, 12 decembrie 2019, Gospodărire Urbană SRL a solicitat aprobarea noilor tarife majorate. Astfel, în urma aprobării consilierilor locali gălăţeni, cu excepţia tarifului pentru concesiune şi a altor câteva tarife, cresc sumele percepute pentru înhumare, dezhumare, tămâiat, eliberat adeverinţe sau întocmit acte. De exemplu, o înhumare în groapă simplă cu adâncime 2 m va costa 442,04 lei, faţă de 413, 53 lei cât costă în prezent.

Ultima majorare a tarifelor a avut loc în toamna anului trecut, când tarifele s-au majorat cu până la 240% în cimitirele din Galaţi. Subiect despre care cotidianul nostru a relatat în articolul „Tarife majorate cu până la 240% în cimitirele din Galaţi“.


Articole înrudite