23 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Curtea de Apel Galaţi: Cea mai mare încărcătură de dosare pe judecător din ţară
Curtea de Apel Galaţi: Cea mai mare încărcătură de dosare pe judecător din ţară

Instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Galaţi sunt cele mai aglomerate din ţară, cu o încărcătură imensă de dosare pe judecător. Cu toate acestea, în ce priveşte indicatorii de eficienţă pe anul 2021, analiza lor la Curte indică un grad de eficienţă "foarte eficient", doar 7 curţi din toată ţara obţinând acest calificativ.

Volumul total al cauzelor aflate pe rolul Curţii de Apel Galaţi, tribunalelor şi judecătoriilor arondate acesteia, în anul 2021 a fost de 173.081, înregistrându-se o creştere faţă de volumul total al cauzelor din anul precedent, când totalul cauzelor a fost de 159.179 cauze.

Din totalul cauzelor deduse judecăţii în anul 2021, un număr de 119.109 au fost dosare nou intrate, iar diferenţa de 53.972 reprezintă stocul anterior, se arată în Raportul privind activitatea pe anul 2021 a Curţii de Apel Galaţi, prezentat de Cosmin-Răzvan Mihăilă, preşedintele acestei instanţe.

Elementele importante ale activităţii din anul 2021 sunt:

- Curtea de Apel Galaţi se situează în primele 7 curţi de apel din ţară, care au indicatorul general "foarte eficient";

- Curtea de Apel Galaţi a realizat numeroase proiecte şi lucrări de infrastructură şi IT, unele în premieră în sistemul judiciar, menţionate la capitolele corespunzătoare din raportul de bilanţ;

- comunicările şi citările pe cale electronică au atins o treime (34,86%) din totalul citărilor şi comunicărilor realizate în întreaga circumscripţie a Curţii de Apel Galaţi şi au crescut cu mai mult de 50% faţă de anul 2020, ceea ce se apreciază că fiind o realizare semnificativă;

- încărcătura de dosare pe judecător efectiv în activitate în circumscripţia Curţii de Apel Galaţi este cea mai mare din ţară (locul 1 în ţară);

- încărcătura de dosare pe judecător efectiv în activitate la Secţia penală a Curţii de Apel Galaţi este cea mai mare din ţară (locul 1 în ţară) între secţiile penale ale curţilor de apel;

- încărcătura de dosare pe judecător efectiv în activitate la Secţia contencios administrativ şi fiscal (CAF) a Curţii de Apel Galaţi este locul 4 în ţară între secţiile CAF ale curţilor de apel.

Materiile cu ponderea cea mai mare, din volumul total de activitate al Curţii de Apel Galaţi, sunt în materia penală de 42.2% şi de 22,6% în materia contencios administrativ şi fiscal.

Cea mai mare încărcătura pe judecător la nivel naţional, posturi efectiv ocupate, în anul 2021 s-a înregistrat la Secţia penală a Curţii de Apel Galaţi cu 307 cauze intrate/judecător, 355 cauze/judecător raportate la volum de activitate efectiv şi 822 cauze/judecător la volumul de activitate adiţionat.

Schema de personal a Curţii de Apel Galaţi, la data de 31 decembrie 2021, cuprinde 46 posturi de judecători, 60 posturi de personal auxiliar de specialitate şi conex, 13 posturi de funcţionarii publici şi 7 posturi de personal contractual şi cea a instanţelor judecătoreşti din circumscripţia Curţii de Apel Galaţi, cuprinde 830 posturi, din care 765 posturi ocupate şi 65 vacante.

"Bilanţul prezentat a încercat să reflecte cât mai obiectiv activitatea instanţei în cursul anului recent încheiat, iar datele statistice prezentate ne îndreptăţesc să spunem că activitatea s-a desfăşurat în parametri corespunzători. În urma analizei activităţii se poate concluziona că a existat o preocupare din partea corpului de magistraţi pentru soluţionarea cauzelor cu operativitate, într-un termen rezonabil, concomitent cu respectarea termenului de redactare a hotărârilor", a concluzionat preşedintele Curţii de Apel Galaţi, Cosmin-Răzvan Mihăilă.


Articole înrudite