02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Din nou, gălățenii au stat la coadă în frig pentru ajutoarele alimentare de la UE
Din nou, gălățenii au stat la coadă în frig pentru ajutoarele alimentare de la UE

Chiar de la cinci dimineața, peste 100 de gălățeni cu dizabilități, sau însoțitorii acestora, s-au așezat din nou la coadă în fața centrului unde se împart ajutoarele alimentare de la UE.

Vineri, în prima zi de distribuției a acestora, au fost 2.170 de pachete. Până vineri la ora 23.00, 1.070 dintre acestea s-a distribuit, reprezentanții Primăriei și-au mărit programul, nu au închis la 16.00, ci au stat până la 23.00, când a luat colet ultimul om de la rând.

Mulți oameni însă, bolnavi și în vârstă, nu au rezistat ore în șir la rând și s-au întors astăzi. 1.100 de pachete ce conțin de la ulei la făină, zahăr, conserve din carne, paste, orez, compot și gem erau disponibile a fi împărțite luni dimineață. Și mâine, dar și miercuri, dacă vor mai rămâne pachete, populația le va putea lua, deoarece centrul este deschis.

Ținând cont de creșterea mare a prețurilor la alimente, de tăvălugul facturilor și creșterea prețului medicamentelor, bătrânii și bolnavii de la coadă spun că au nevoie ca de aer de aceste alimente, așa că stau și îndură indiferent de vreme și timp.

Citește AICI și "S-au călcat în picioare! Gălățenii cu handicap, coadă uriașă la alimentele de la UE (FOTO)"


Articole înrudite