29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Distribuirea ajutoarelor alimentare, cel mai probabil din prima decadă a lunii viitoare
Distribuirea ajutoarelor alimentare, cel mai probabil din prima decadă a lunii viitoare

În plină campanie electorală, distribuirea prin poştă a cuponelor pentru ajutoarele alimentare a bulversat întreaga ţară. Au fost voci care au spus că e mită electorală, alţii au zbierat că Guvernul se foloseşte de Poşta Română pentru a-şi face propagandă pe banii UE. Lipsa unei comunicări eficiente a dus la multe discuţii sterile, care i-au bulversat şi mai tare pe cei care se ştiau a fi beneficiari ai acestor ajutoare. Zilele trecute, un cititor ne-a semnalat faptul că el s-a dus să-şi ridice ajutoarele pe 17 noiembrie, că aşa a auzit la televizor, că nu s-au dat cât a fost campanie, ca să nu se interpreteze ca fiind mită, dar că imediat după alegeri putea să intre în posesia lor. Primăria Galaţi, care a distribuit şi în anii trecuţi aceste alimente, a fost nevoită să precizeze că nu mai are atribuţii privind achiziţionarea şi că nu a avut atribuţii nici la distribuirea tichetelor. Ieri a venit rândul Prefecturii să vină cu precizări.

Alt program, alţi responsabili, alte proceduri

„Începând cu anul 2014, fostul Program European de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate (PEAD), derulat în perioada 2007-2013 de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie in Agricultura, a devenit Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) şi a trecut în competenţa Ministerului Fondurilor Europene, care este autoritate de management şi principal beneficiar. Baza legală europeană pentru derularea programului o reprezintă Regulamentul nr. 223/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2014, iar la nivel naţional a fost adoptată Hotărârea de Guvern nr. 799/2014, care stabileşte cadrul colaborării instituţionale necesar, precum şi categoriile de persoane care vor beneficia de aceste ajutoare alimentare. Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Afacerilor Interne îşi păstrează în mare atribuţiile avute anterior. La nivelul instituţiilor publice locale, consiliile judeţene implicate în derularea PEAD în perioada 2007-2013 nu vor mai avea responsabilităţi, dar primăriile vor avea atribuţii sporite. Instituţia Prefectului are responsabilitatea monitorizării distribuirii alimentelor, prin grupul de lucru ce va fi constituit prin ordin de prefect, grup format din specialişti ai instituţiei şi reprezentanţi ai structurilor teritoriale ale ministerelor cu atribuţii în derularea programului, un grup de lucru similar urmând a se constitui prin dispoziţie de primar la nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale”, se arată în comunicatul Prefecturii.
Principalele atribuţii care vor reveni primăriilor vizează asigurarea spaţiilor corespunzătoare de depozitare a alimentelor şi distribuirea acestora în baza cupoanelor pe care beneficiarii le-au primit prin poştă. Tot primăriile vor întocmi listele suplimentare cu persoanele care intră în categoriile beneficiare în intervalul cuprins între data constituirii bazei de date şi data distribuiri sau care, din eroare, nu au fost cuprinse în baza de date furnizată de Ministerul Muncii Familiei Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Ajutoarele alimentare constau în făină, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, conserve din carne de porc, conserve din carne de vită în suc propriu, conserve cu pateu de ficat. Operatorii economici cărora le-au fost atribuite contracte în urma câştigării licitaţiilor publice organizate de Ministerul Fondurilor Europene livrează ajutoarele alimentare direct primăriilor.
În ceea ce priveşte listele persoanelor beneficiare, acestea vor fi comunicate pentru fiecare unitate administrativ-teritorială până la sfârşitul lunii noiembrie 2014, iar acţiunea de distribuire de către operatorii economici va începe cel mai probabil în prima decadă a lunii decembrie 2014.


Articole înrudite