14 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Directorul Teatrului Muzical, Florin Melinte, şi-a dat ieri demisia din fruntea instituţiei de cultură pe care a condus-o în ultimii ani, a anunţat viceprimarul Galaţiului, social-democratul Nicuşor Ciumacenco, în cadrul conferinţei de presă susţinute ieri. Viceprimarul a spus că Florin Melinte şi-a depus demisia pe masa primarului Dumitru Nicolae, care i-a acceptat-o fără discuţii. Ciumacenco a furnizat presei şi un amănunt picant din demisia lui Florin Melinte, şi anume acela că fostul director al teatrului a motivat faptul că ar fi luat această decizie din motive de sănătate şi nu din cauza cererii lui Ciumacenco de a-şi da demisia ca urmare a comportamentului abuziv şi a modului defectuos în care a condus instituţia de cultură. Viceprimarul a dat asigurări că de acum încolo la Teatrul Muzical va fi linişte şi că până pe data de 1 decembrie se va limpezi şi aspectul legat de nominalizarea persoanei care va conduce teatrul, urmând a fi organizat un concurs.
Consilierul local PDL Petre Alexe, unul dintre consilierii locali care i-au cerut cel mai aprig, de nenumărate ori, demisia lui Florin Melinte, ne-a declarat: „Salut gestul domnului Melinte şi aştept ca şi primarul să îşi dea demisia, deoarece dânsul l-a ţinut atât de mult în braţe pe Melinte. În ceea ce priveşte persoana care ar putea conduce Teatrul Muzical, opinia mea personală este că sunt opţiuni”. Petre Alexe a făcut şi câteva nominalizări în acest sens, dar, după cum spunea viceprimarul Ciumacenco, se va organiza un concurs pentru acest post.


Articole înrudite