Galaţiul a vibrat timp de patru zile, în perioada 21-24 august 2025, sub sunetul chitarelor, al vocii publicului şi al entuziasmului generalizat. Danube Rock Revolution Festival 2025 a reunit nume consacrate, trupe debutante şi o energie care a confirmat: rockul trăieşte şi se reinventează cu fiecare generaţie.
Rockul tinerilor, rockul viitorului a debutat cu trupele din şcolile de muzică din Galaţi, o iniţiativă care a demonstrat că entuziasmul liceenilor este combustibilul cel mai puternic pentru viitorul rockului românesc. Hazard Blues Band & Irina Popa, împreună cu Rareş Totu, au oferit un debut impecabil, ridicând standardele din prima seară.
Din Chişinău, Jaxcore Band a venit cu energie debordantă, câştigând publicul de la primele acorduri. E-an-na şi-au sărbătorit cei 10 ani de activitate cu un show matur, bine structurat şi plin de forţă – probabil cel mai bun al lor de până acum.
Kempes a fost cap de afiş într-un final de zi memorabil, cu un stadion plin cântând fiecare vers. Trupa Over a oferit un valoros tribut Pink Floyd, în timp ce The Rock, trupa tribut AC/DC, a transformat stadionul într-un epicentru al adrenalinei rock.
One Night Stand a urcat pe scenă după The Rock, o provocare deloc uşoară, dar reuşită: au livrat un show fără compromisuri, direct şi plin de personalitate. Trupa Bucovina a oferit unul dintre cele mai memorabile momente: concertul lor s-a desfăşurat sub o ploaie torenţială, dar publicul a rămas, strigând numele trupei, într-un cor emoţionant. Bucovina a răspuns chemării şi a dus concertul până la capăt – glorios.
Dirty Shirt a ridicat ştacheta cu un show electrizant, un melanj unic de folclor, metal şi voie bună. „Ciocârlia” şi „Săracă inima mea” au creat momente de neuitat, cu publicul iluminând stadionul cu lanternele. Carisma, umorul şi apropierea de public au făcut din Dirty Shirt una dintre cele mai iubite trupe ale festivalului.
Surpriza neprogramată a serii a venit din Spania: o trupă tribut Depeche Mode care a oferit un concert fidel stilului şi prezenţei scenice a legendarei formaţii britanice. Solistul a intrat perfect în pielea lui Dave Gahan, oferind un setlist plin de hituri cunoscute de toată lumea.
Când a urcat pe scenă trupa Om la lună, stadionul s-a umplut de emoţie. Public feminin şi masculin, toate generaţiile, au cântat cu ochii închişi versuri care ating sufletul. A fost un recital concentrat, poetic, care a lăsat în urmă suspine, zâmbete şi un aer de contemplare.
Uriah Heep – legendă vie, energie pură
În ultima zi, Uriah Heep au transformat Galaţiul într-o scenă de legendă. Cu o scenografie spectaculoasă, veteranii rockului britanic au oferit un concert impresionant. Mick Box (78 de ani), singurul membru fondator, şi colegii săi Bernie Shaw, Phil Lanzon, Russell Gilbrook şi Dave Rimmer au demonstrat că experienţa şi pasiunea nu au vârstă. În primele rânduri – mulţi copii, poate viitorii rockeri ai României.
Un festival bine organizat şi cu suflet
Organizarea a fost impecabilă: respectarea programului promis, organizare scenică de calitate şi logistică funcţională. Festivalul a avut şi o importantă componentă caritabilă, veniturile susţinând o tânără din judeţul Galaţi, grav afectată de o afecţiune a coloanei vertebrale, care are nevoie de intervenţii chirurgicale în străinătate.
Fiind un motor de cultură rock şi comunitate, festivalul a fost organizat de IPA România – Regiunea Galaţi, Riders of IPA LE MC Galaţi şi Primăria municipiului Galaţi. Prezentatorul evenimentului a fost jurnalistul Claudiu Cîrţînă de la Rock FM, un fin cunoscător al fenomenului rock românesc.
Un moment inedit a fost tombola festivalului, unde premiul – o motocicletă Royal Enfield Meteor 350 – a fost câştigat de Florin Subaşu, un gălăţean care, deşi nu era motociclist, a devenit unul chiar în acea seară de duminică.
În public, o prezenţă notabilă: un cuplu venit special din Olanda pentru festival – un semn clar că Danube Rock Revolution îşi face loc pe harta europeană a evenimentelor muzicale.
Danube Rock Revolution 2025 a adus o turnură importantă: promovarea tinerelor trupe şi participarea activă a tinerilor spectatori, în special a fetelor, un semnal clar că rockul este din nou un mod de viaţă, nu doar un gen muzical. Această infuzie de energie tânără oferă speranţă pentru viitorul scenei româneşti.
Danube Rock Revolution Festival nu a fost doar un eveniment muzical – a fost o demonstraţie de forţă, emoţie şi solidaritate. Galaţiul a devenit pentru câteva zile capitala rockului românesc şi european, oferind publicului nu doar concerte, ci experienţe care vor rămâne în memorie.
Rockul nu a murit. La Galaţi, a trăit din plin!
Galerie de imagini, mai jos! Fotografii de Dănuţ Onofrei, Florin Mocanu şi Cornel Gingăraşu