04 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţi: Protest spontan al angajaţilor CFR
Galaţi: Protest spontan al angajaţilor CFR

Grevă la CFR, în această dimineaţă, luni, 20 decembrie 2021, în mai multe locuri din ţară, printre care şi în Galaţi. Protestul are loc pe fondul faptului că mai mulţi angajaţi ai societăţilor feroviare sunt nemulţumiţi de decizia Guvernului de a proroga până la 01 ianuarie 2023 aplicarea Legii privind Statutul personalului feroviar.

"Salariile la reparatorii de locomotive care au oprit lucrul se apropie de salariul minim brut pe economie, iar oamenii nu mai fac faţă, cu toate scumpirile care s-au făcut, nu mai rezistă. Neaplicarea legii privind statutul personalului feroviar înseamnă şi îngheţarea salariilor", a precizat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), Rodrigo Maxim.

Greva CFR Galaţi a oprit sau a întârziat mai multe trenuri în staţii după ora 10.03. De exemplu, trenul care urma să plece spre Adjud la ora 10.25 a rămas blocat în gară ore în şir. O parte a călătorilor a plecat, dar alţii nu aveau altă posibilitate de a ajunge spre case aşa că au rămas în tren. „Stăm de vreo două ore. Nu ni s-a spus nimic, de ce nu pleacă trenul. Am aflat apoi că e grevă la CFR, cu măririle salariale. Nu avem ce face, poate le dă drumul după 13.00-14.00 încolo, altfel nu avem cum să ajungem acasă, măcar e cald în vagon“, spunea un călător aflat încă în tren.

Şi în gară mai mulţi oameni care voiau să plece la 13.10 spre Bârlad nu ştiau încotro să o apuce. De la casa de bilete nu li s-a dat bilete, dar nici nu li s-a spus exact dacă trenul va mai pleca sau nu sau când va pleca. „Normal că suntem nemulţumiţi, acum am aflat că e grevă. Trenul trebuia garat de mult, dar nici bilete nu se dau încă şi într-un sfert de oră ar fi trebuit să plecăm. Nu ştim ce să facem“, spuneau călătorii care aşteptau în gară, lângă casa de bilete, o deblocare a situaţiei.


Articole înrudite