03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţiul, ultimul loc pe ţară ca număr de medici pe ambulanţă la 100.000 de locuitori
Galaţiul, ultimul loc pe ţară ca număr de medici pe ambulanţă la 100.000 de locuitori
Au sperat ca la pomul lăudat şi nu s-au ales cu mare lucru. Cam asta ar fi situaţia în Galaţi dacă luăm în calcul câte posturi din sistemul sanitar s-au cerut deblocate şi câte a decis „Centrul” că merită locuitorii judeţului. Per total se poate spune că judeţul nostru, care nu stă deloc pe roze la număr de angajaţi în sistemul sanitar, a primit cam de şapte ori mai puţine posturi în sănătate decât a solicitat. „La nivelul judeţului Galaţi s-a solicitat, cu tot cu Serviciul Judeţean de Ambulanţă, un număr de 277 de posturi şi s-au aprobat 39, 28 la nivelul spitalelor şi 11 la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Au fost judeţe care au primit şi mai puţin. Suntem, din păcate, pe ultimul loc din ţară ca număr de medici de la Ambulanţă. La noi, numărul de medici care lucrează la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, raportat la suta de mii de locuitori, este de 1,3 /100.000 şi asta ne plasează pe ultimul loc în ţară între serviciile de ambulanţă din cele 42 de judeţe. În ceea ce priveşte numărul de ambulanţieri şi asistente care, la fel, lucrează la Ambulanţă, ne situăm tot spre sfârşitul clasamentului”, a precizat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, dr. Liliana Moise. 
Ministerul Sănătăţii va scoate la concurs în toată ţara un număr de 2.322 de posturi, dintre care 218 posturi pentru serviciile de ambulanţă. Din aceste 218 posturi Galaţiul a primit 11, din care 3 pentru medici, 5 pentru asistente şi 3 pentru ambulanţieri. „O să ne descurcăm, ce să facem. Este greu. Ni s-au dat aceste posturi în situaţia în care la noi în ultimii ani s-au tot blocat posturi, odată au fost blocate 33 de posturi odată”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Pe lângă aceste posturi, pentru spitalele al căror management a fost transferat la autorităţile administraţiei publice locale şi pentru care, potrivit prevederilor din Legea nr. 500/2002, ordonatorul principal de credite este primarul sau preşedintele Consiliului Judeţean, autorităţile administraţiei publice locale au posibilitatea de a scoate la concurs un număr de încă 750 de posturi.


Articole înrudite