27 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Investiţie de peste 4 milioane de euro pentru instruirea personalului navigant la CERONAV Galaţi (FOTO)
Investiţie de peste 4 milioane de euro pentru instruirea personalului navigant la CERONAV Galaţi (FOTO)

Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV a inaugurat, pe data de 24 iulie 2019, obiectivele de investiţii realizate pentru dezvoltarea Subunităţii CERONAV Galaţi, necesare activităţii de instruire a personalului navigant fluvial. Evenimentul a avut loc în prezenţa secretarului de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, Ionel Minea, dar şi a directorului general CERONAV, Ambasador Maritim IMO, Ovidiu Sorin Cupşa.

Investiţiile au fost prezentate de Doina Munteanu, director al subunităţii Galaţi a CERONAV, care a ţinut să sublinieze importanţa susţinerii primite din partea Ministerului Transporturilor, care a spijinit îndeaproape demersurile subunităţii gălăţene de a deveni un centru modern de instruire a personalului navigant fluvial, dar şi maritim. Investiţia se ridică la aproximativ 20 milioane de lei (peste 4 milioane de euro), iar echipamentele de ultimă generaţie achiziţionate fac ca Galaţiul să aibă cel mai modern Centru de pregătire profesională pentru personalul din sectorul de transport pe ape interioare. Centrul deţine facilităţi de instruire atât pentru pregătirea teoretică, cât şi pentru cea practică şi echipamente moderne şi inovative.

Secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, Ionel Minea, a subliniat faptul că: "România are aproximativ 10.000 navigatori pe ape interioare. În acest sens, Ministerul Transporturilor susţine demersul constant al CERONAV de a oferi personalului navigant fluvial formare profesională la standarde înalte". Ovidiu Sorin Cupşa, directorul general al CERONAV, a declarat: "Obiectivul de la Galaţi este esenţial în strategia de dezvoltare a infrastructurii CERONAV privind activitatea de instruire din sectorul navigaţiei pe ape interioare, având impact asupra creşterii mobilităţii personalului navigant român". Printre echipamentele de instruire achiziţionate se numără echipamente de simulare misiuni complete de navigaţie maritimă şi pe ape interioare, simulator pentru pentru operaţiuni în compartimentul maşină, radar navigaţie fluvială, un complex nautic de instruire practică şi informare, etc.

VEZI FOTO în Galeria de imagini de mai jos!


Articole înrudite