Modernizare pe strada Domnească din Galați: Contract de 4,7 milioane de lei pentru refacerea carosabilului și a trotuarelor 

Strada Domnească intră într-o nouă etapă de modernizare, pe tronsonul cuprins între strada Gării și strada Elena Doamna. Primăria municipiului Galați a anunțat finalizarea licitației publice pentru acest obiectiv de investiții, contractul fiind atribuit societății Gendav SRL. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 4,7 milioane de lei, fără TVA, fonduri destinate refacerii complete a infrastructurii rutiere și pietonale din zonă. 

Proiectul promite să schimbe radical aspectul uneia dintre cele mai importante artere ale orașului, aducând îmbunătățiri majore pentru participanții la trafic.

„Strada Domnească va primi un nu aspect. Venim cu vești bune pentru șoferi și pietoni! Vom interveni pe strada Domnească, pe segmentul cuprins între str. Gării și str. Elena Doamna, pentru refacerea carosabilului și a trotuarelor”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. 

Conform clauzelor contractuale, constructorul va trebui să se mobilizeze rapid după parcurgerea etapelor birocratice inițiale. Termenul de execuție stabilit pentru finalizarea tuturor intervențiilor pe acest tronson este de 90 de zile, perioada fiind calculată din momentul în care municipalitatea va emite ordinul oficial de începere a lucrărilor. 

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp