04 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ploaia i-a adus la disperare pe locatarii unui bloc din Galaţi, a căror asociaţie a permis mansardarea în schimbul renovării blocului şi a montării unui interfon. Numai că firma care face mansardarea nu a izolat locul în care lucrează aşa că, de când în Galaţi ploua în continuu de o zi, apartamentele de la etajele 3 şi 4 s-au umplut de apa care curgea pe pereţi şi în case, de nu mai aveau oamenii vase în care să strângă apa. Nu mai aveau nici curent, de teama unor scurtcircuite, aşa că în casele lor era mai rău ca afară. Cu apa şiroind pe pereţi, cu lighene şi găleţi în sufragerie şi dormitor, cu bebeluşi în braţe, oamenii nu mai ştiau unde să caute rezolvarea problemei, mai ales că proprietarul firmei le-ar fi spus telefonic să se roage să se oprească ploaia. „L-am sunat şi i-am spus în ce condiţii stăm. Să facă ceva, că nu e normal să ne chinuim să stăm cu ligheanul după apa care curge prin pereţi! E crunt ce e aici”, spunea Mihaela Moisescu, una dintre locatare. Oamenii sunt revoltaţi pentru că în decurs de doar o zi ploaia le-a distrus mobila şi parchetul. Lucrarea de mansardare aparţine unei firme din Republica  Moldova, al cărei patron le-a spus că pleacă să sărbătorească Crăciunul şi Revelionul pe rit vechi.
Până acum oamenii nu s-au plâns, chiar dacă lucrarea trebuia finalizată încă de la începutul lunii decembrie, dar cum vremea a fost uscată, nu au avut de suferit. Acum însă au început ploile. „Sunt şi copii mici aici. Nici nu ai unde să dormi, unde să îi ţii, că plouă non-stop? Aşa ceva nu se face! Trebuia să se asigure că nu ne plouă în casă, dacă tot fac lucrarea”, spunea şi Vasile Corozel, alt locatar. Cetăţeanul moldovean care este patronul societăţii nici nu mai răspunde la telefon, iar apa deja dă semne că va ajunge la etajul 2. Oamenii se roagă să se oprească ploaia, dar se gândesc cu groază ce se va întâmpla dacă va mai ploua sau va mai ninge şi locul unde se mansardează nu va fi, în continuare, izolat. Ei vor ca firma care face lucrarea să îi despăgubească, altfel vor recurge la instanţă.


Articole înrudite