09 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Operatorii privaţi de transport îl aşteaptă pe primar la discuţii
Operatorii privaţi de transport îl aşteaptă pe primar la discuţii

Deşi săptămâna trecută, în finalul şedinţei Consiliului Local Galaţi, primarul Marius Stan promitea că în această săptămână va avea o întâlnire cu reprezentanţii celor opt operatori privaţi din municipiu, care desfăşoară activitatea de transport public de persoane, acest lucru nu s-a întâmplat şi nici nu are şanse prea mari să se realizeze până vineri. Motivul este legat de starea de sănătate a primarului, Marius Stan, acesta nefiind în posibilitatea de a participa la vreo întâlnire, motiv pentru care nu a participat nici marţi la audienţele cu cetăţenii.
“Vom avea o discuţie cu transportatorii privaţi, mi-am propus ca săptămâna viitoare să am o întâlnire cu operatorii privaţi. Eu nu elimin colaborarea cu ei, cel puţin deocamdată, pentru că trebuie să evaluăm foarte exact şi corect flota pe care o avem (la Transurb - n.r.), pentru că a te înhăma la o muncă că tu spui că dărâmi munţii şi apoi să vezi că stau oamenii câte o oră în staţii, după mijloacele de transport în comun, e inacceptabil. Aşa că vom face o analiză foarte exigentă a flotei existente, atât din punct de vedere al calităţii, dar şi capacităţii, iar după aceea vom da către Transurb traseele pe care le poate onora cu onorabilitate. Altfel, doar să dai în cap altora nu mi se pare corect. În măsura în care rămân trasee neacoperite vom apela la operatorii privaţi”, a declarat, săptămâna trecută, după şedinţa CL, primarul Marius Stan.
Declaraţiile edilului dau o speranţă operatorilor privaţi de transport în comun, îngrijoraţi că în luna mai a acestui an le expiră licenţele de transport şi, în baza recent adoptatei strategii de transport, ar putea să li se retragă, de către Primărie, dreptul de a mai funcţiona, municipalitatea urmând să opteze pentru un transport realizat doar cu SC Transurb. O ipoteză care ar însemna trimiterea în şomaj a circa 500 de gălăţeni (angajaţi ai operatorilor privaţi de transport), dar şi un haos în transportul călătorilor, au avertizat transportatorii privaţi, susţinând că în prezent Transurb nu are capacitatea tehnică de a susţine singur transportul public de călători din oraş.

Ce hotărâri scot microbuzele din oraş?

Reamintim că municipalitatea a adoptat, până acum, trei hotărâri de Consiliu Local care se referă la transportul în comun. Prima, votată în octombrie 2014, este strategia de transport în comun, prin care se exprimă viziunea, până în 2020, a municipalităţii cu privire la această activitate publică. Strategia nu prevede excluderea transportatorilor privaţi, ci din contră, se vorbeşte despre o perioadă de “tranziţie”, de doi ani în care transportul să se realizeze atât cu operatorii de stat cât şi cu cei privaţi. Cu o diferenţă – Transurb să asigure transportul pe traseele pricipale, iar cele secundare să fie scoase la licitaţie, pentru transportatorii privaţi.
În luna decembrie 2014, CL Galaţi a adoptat alte două hotărâri – 480 şi 481 – diferite de strategia adoptată în octombrie. Cele două hotărâri pledează pentru acordarea de licenţe pe toate traseele doar pentru Transurb, operatorii privaţi fiind acuzaţi de concurenţă neloială: “având în vedere structura serviciului de transport public local de persoane în regim regulat din municipiul Galaţi care la ora actuală se efectuează cu autobuze, troleibuze şi tramvaie care aparţin Transurb, cât şi cu microbuze aparţinând operatorilor privaţi, care au trasee commune, rezultând o concurenţă neloială, în defavoarea Transurb, se propune încheierea unui contract prin atribuire directă cu SC Transurb pentru reţeaua de trasee a municipiului Galaţi”.
Toate cele trei hotărâri de CL au fost contestate la Prefectură şi în instanţă de operatorii privaţi, îngrijoraţi că, deşi nu au mai rămas decât trei luni până la expirarea licenţelor, Primăria Galaţi nu le-a transmis, până acum, un mesaj clar despre soarta lor viitoare: dacă vor mai primi licenţe, pe ce trasee şi în ce condiţii? Astfel de întrebări ar putea fi clarificate în urma unei întâlniri cu primarul Marius Stan, speră în continuare operatorii privaţi.


Articole înrudite