29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Parlamentarii gălăţeni ne-au reprezentat şi în 2010 aşa cum s-au priceput ei mai bine: unii au avut iniţiative legislative, interpelări, au mimat că susţin câte o cauză, au fost şocaţi de gestul aruncări în gol al electricianului TVR... în fine... au făcut şi ei ce au putut prin Parlament. Alţii, în schimb, au făcut ce a fost mai bine pentru ei – au chiulit cât de mult posibil şi au încasat toţi banii pe care puteau să îi înşface graţie fotoliului pe care îl ocupă, pe lângă venitul forfetar lipindu-se prietenos banii corespunzători cazării, telefonului, diurnei, întreţinerii cabinetului parlementar, carburantului aferent deplasării în teritoriu, dar şi pentru frumoasele deplasări în străinătate. Aici nu au existat limitări, pentru că parlamentarii nu au retribuţii care să ţină cont de vreo normă de lucru, de prezenţă ori de orele lucrate. E drept, însă, că şi programul care include nopţi prin Parlament şi sărbători legale petrecute tot pe acolo este complet ilogic şi lipsit de eficienţă ori temei.
Haideţi să îi împărţim pe căprării şi să vedem cam cum au stat lucrurile, conform datelor centralizate preluate de la Institului Politici Publice, care le-a postat pe aleşiinoştri.ro.

Toader, cel mai conştiincios la Cameră, iar Nica cel mai chiulangiu

Liderul grupului parlamentar PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Nicu Toader, a reuşit să înregistreze o prezenţă de 90,84%, procent ce îl situează pe locul 40. A mai înregistrat 25 de iniţiative legislative.
Următorul parlamentar conştiincios, din perspectiva prezenţei, face parte tot din tabăra „oranj” şi este o femeie – deputatul Carmen Axenie, de profesie avocat, care reprezintă colegiul rural nr. 3. Democrat-liberala se situează pe locul 50 ca prezenţă, cu 89,01%, iar ca iniţiative legislative a totalizat 33 de proiecte.
Controversatul avocat Mihail Boldea aparţine în continuare aceleiaşi tabere „oranj”, în ciuda contestării vocale care i-a ţintit pe premierul Boc şi pe liderul grupului parlamentar din Camera Deputaţilor, Mircea Nicu Toader, care conduce şi organizaţia PDL Galaţi. Boldea reprezintă electoratul urban gălăţean din Colegiul nr. 9 şi se situează pe locul 3 ca prezenţă în topul deputaţilor gălăţeni conştiincioşi, ocupând locul 175 ca prezenţă la nivelul Camerei Deputaţilor, tradusă în 75,57%, iar propunerile sale legislative din acest prim mandat se cifrează la 36.
Pe locul 4 se situează social-democratul Florin Pâslaru (colegiul urban din municipiul Galaţi nr.6), care ocupă locul 203, cu o prezenţă de 65,57%, şi a avut 20 de iniţiative legislative.
Deputatul liberal Victor Paul Dobre, vicepreşedinte naţional PNL, lider al liberalilor gălăţeni, se clasează pe locul 206 în clasamentul privind prezenţa deputaţilor, cu un procent de 65,12% şi iniţierea a 2 proiecte legislative. Liberalul conduce, în Camera Deputaţilor, Comisia de muncă şi protecţie socială. Din această postură, Dobre susţine preponderent măsuri sociale, a criticat frecvent deciziile Guvernului de tăiere a veniturilor incluse în bugetul de stat ale mai multor categorii profesionale şi sociale. Pe de altă parte, criticii lui Dobre îl acuză de faptul că poziţia sa nu are legătură cu doctrina liberală, ci pare mult mai curând să fie unul de sorginte „roşie”, social-democrată.
Bogdan Ciucă s-a situat pe locul 254, cu o prezenţă de 58,04%. A îregistrat 28 de iniţiative legislative. De menţionat, în cazul deputatului conservator, care reprezintă electoratul urban din municipiul Galaţi din Colegiul nr. 8, este faptul că a făcut parte din comisiile juridice care au lucrat la modificarea codurilor Penal şi Civil. Cea mai contestată de furnizorii de servicii de apă şi căldură pentru populaţie, dar populară printre români, este Legea 175, care prevede ştergerea penalităţilor acumulate la plata întreţinerii de către românii cu venituri mici ce îşi achită datoria de bază în termen de 12 luni de la publicarea legii în Monitorul Oficial. Printre alte iniţative le menţionăm pe cele care implică o luptă cu stoparea consumului de etnobotanice, cât şi a alcoolului consumat de şoferi. 
Deputatul PSD Viorel Ştefan ocupă locul 251, cu o pondere a prezenţei la şedinţe de 58,4%. Acesta deţine concomitent poziţia de lider al Comisiei de buget-finanţe din cadrul Camerei şi este iniţiatorul a 10 propiecte legislative. Dan Nica îl vrea candidat la fotoliul de primar al Galaţiului, deşi omul este perfect conştient de faptul că nu are notorietate printre gălăţeni şi, conform surselor, nu are chef să îşi arunce banii pe fereastră într-o campanie sortită eşecului.
Deputaţii gălăţeni plasaţi pe ultimile locuri din perspectiva prezenţei la şedinţe provin din sfera „roşie”. Lucreţia Roşca s-a plasat pe locul 261, cu o prezenţă de 55,52% şi 19 iniţiative, iar preşedintele PSD Galaţi, Dan Nica, este codaşul clasamentului deputaţilor care reprezintă electoratul gălăţean (din zona Târgul Bujor), cu o prezenţă de numai 39,6% şi 5 iniţiative legislative.

Cel mai chiulangiu dintre senatori – “omul bun” Marius Necula. Cel mai conştiincios atât ca prezenţă cât şi ca număr de iniţiative – dr. Paul Ichim

Privim topul senatorilor ce reprezintă gălăţenii dinspre coadă spre primele locuri. Primul pe care îl întrezărim, plasat deci pe primul loc al chiulangiilor, este „portocaliu”. Marius Necula, cel care îşi doreşte cu ardoare fotoliul de la Primăria gălăţeană, a folosit în campania pentru alegerile locale în care a candidat pentru preşedinţia Consiliului Judeţului un arsenal cu iz interlop, iar pentru atitudinea care i-a asigurat înfrângerea a plătit şi colegul său de partid, omul de afaceri Andrei Lişinschi, care candida pentru Primăria Galaţi, deşi şi acestuia din urmă i s-a imputat o bună parte din vină, în condiţiile în care exact în acea perioadă a ieşit la iveală trecutul său cu multe pete. Revenind la Senat, Marius Necula, s-a situat pe locul 104 în clasamentul general cu o preezenţă de 39,42% şi 21 de iniţiative.
Următorul plasat, pe locul 3 în clasament, este social-democratul Gheorghe Saghian. Acesta ocupă locul 89 în topul general, cu o prezenţă de 50,39%. Acesta a iniţiat 10 proiecte legislative. Saghian este omul pe care Dan Nica ţine să îl arunce în cursa pentru preşedinţia CJ, deşi actualul preşedinte face parte tot din tabăra „roşie”, iar rezultatele sale la nivelul judeţului i-au adus lui Eugen Chebac, printre altele, un premiu care îl plasează pe primul loc în topul naţional al preşedinţilor judeţelor româneşti, pentru activitatea din anul 2009.
Laurenţiu Chirvăsuţă, intrat în Parlament din tabăra „roşie”, pe care a părăsit-o pentru ca în prezent să facă parte din UNPR, ocupă locul 60 în clasamentul general. Acesta a înregistrat o prezenţă la şedinţe de 62,5% şi poate contoriza la numărul de iniţiative legislative un total de 12, în anul anterior.
Cel mai conştiincios dintre senatorii gălăţeni, care reprezintă unul dintre cele două colegii senatoriale corespunzătoare municipiului Galaţi, este dr. Paul Ichim. Liberalul s-a clasat pe locul 42 ca prezenţă, în clasamentul general, cu un procent de 68%. Pe lângă numărul mare de interpelări cu care a reuşit să îl piseze pe ministrul Sănătăţii, liberalul contorizează 32 de iniţiative legislative. Pentru cei care l-au urmărit din postura de consilier judeţean, aceste date nu reprezintă o surpriză, căci dr. Ichim a încercat întotdeauna să utilizeze eficient timpul pe care şi-l rupea de lângă pacienţi.


Articole înrudite