02 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Din cei 5.432 absolvenţi ai clasei a VIII-a din Galaţi, au participat la evaluarea naţională doar 4.757 de elevi, iar 4.115 şi-au exprimat dorinţa de a-şi continua studiile la licee. De asemenea, 246 elevi au susţinut testele eliminatorii pentru a fi admişi la licee cu profil vocaţional (Liceul de Artă, Liceul cu Program Sportiv, Seminarul Teologic, profilul pedagogic de la Colegiul Naţional “Costache Negri”), iar 81 de candidaţi au fost admişi pe locurile special destinate cetăţenilor de etnie rromă. Surprinzător este că un număr foarte mare de elevi au ales să nu mai urmeze cursurile unui liceu.
“1.317 absolvenţi de gimnaziu au rămas în afara admiterii la licee, fie pentru că nu au susţinut examenul de absolvire a celor opt clase, fie pentru că nu şi-au exprimat dorinţa de a urma un liceu”, ne-a declarat Nicoleta Crânganu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi.
Între 6şi 9 iulie s-a realizat verificarea, de către părinţi şi candidaţi, a fişelor editate de calculator, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator. Ieri a expirat termenul limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul judeţean de admitere precum şi a listei absolvenţilor care nu participă la repartizarea computerizată. Tot ieri a avut loc şi predarea, de către comisia din centrul de înscriere, a fişelor de opţiuni originale, la centrul de admitere judeţean Galaţi.
Începe depunerea dosarelor de înscriere la licee
Inspectoratul Şcolar Galaţi va trimite astăzi baza de date la Centrul Naţional de Admitere, urmând ca mâine să aibă loc verificarea şi corectarea acesteia de către Comisia Naţională de Admitere şi comisiile de admitere judeţene, dar şi transmiterea modificărilor la comisia naţională. Pe 13 iulie elevii au posibilitatea să corecteze erorile care s-au mai strecurat, urmând ca apoi să aibă loc confirmarea încheierii modificărilor. O zi mai târziu se va desfăşura repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2012–2013. Pe 15 iulie vor fi afişate în unităţile de învăţământ gimnazial listele cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat din judeţul Galaţi. Elevii vor avea posibilitatea să verifice personal listele după ce pe 16 iulie fiecare liceu din Galaţi va afişa listele candidaţilor repartizaţi. În aceeaşi zi va începe şi depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care elevii au fost repartizaţi, procedura încheindu-se pe 26 iulie.


Articole înrudite