29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Peste 25 de ani de închisoare pentru o grupare de traficanţi de canabis
Peste 25 de ani de închisoare pentru o grupare de traficanţi de canabis

Curtea de Apel Galaţi a pronunţat ieri verdictul definitiv în dosarul în care au fost puşi sub inculpare membrii unei grupări acuzate de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic internaţional de droguri. Instanţa a decis să le reducă semnificativ pedepsele la unii dintre membrii grupării. Tribunalul Galaţi îi condamnase iniţial la pedepse ce cumulează peste 50 de ani de închisoare, Marian Marcel Drăguţ, Gigel Gheorghe, Nicolae Dumitru, şi Nicuşor Drăguţ primind câte şapte ani şi patru luni de închisoare fiecare, în timp ce Sorin Drăguş ar fi urmat să stea după gratii cinci ani. Pavelina Drăguţ a fost condamnată în primă instanţă la trei ani de închisoare, iar Aurelian Niţă la doi ani de închisoare. Alte 11 persoane primiseră câte un an de închisoare cu suspendare pentru cumpărare şi deţinere de droguri. Gruparea, ai cărei membri sunt acuzaţi că au introdus în România peste patru kilograme de stupefiante, a fost destructurată de procurorii DIICOT Galaţi, care au confiscat de la suspecţi aproximativ un kilogram de canabis.

Avertismente pentru deţinerea de droguri în vederea consumului

Instanţa superioară a decis acum ca Marian Marcel Drăguţ să stea 7 ani şi 9 luni după gratii, în timp ce Gheorghe Gigel şi Dumitru Nicolae vor petrece următorii şapte ani la închisoare. Nicuşor Drăguţ a primit 6 ani şi 4 luni de închisoare, iar Sorin Drăguţ va executa 2 ani şi 8 luni de închisoare. Pavelina Drăguţ a scăpat cu un an şi şase luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, iar lui Aurelian Niţă i-a fost redusă pedeapsa la un an şi şapte luni cu suspendarea sub supraveghere a executării. Cel mai uşor au scăpat cele 11 persoane condamnate iniţial cu suspendare pentru că au cumpărat droguri în vederea consumului propriu, judecătorii luând decizia de a le aplica doar avertismente. Membrii grupării infracţionale au fost acuzaţi că, începând din octombrie 2013 şi până în aprilie 2014, ar fi introdus pe teritoriul României peste patru kilograme de canabis, cu intenţia de a comercializa drogurile în judeţele Galaţi şi Brăila. Unul dintre membrii grupării, Gigel Gheorghe, a fost prins în flagrant de poliţişti în timp ce comercializa canabis, iar în urma percheziţiilor anchetatorii au ridicat aproximativ un kilogram de droguri.


Articole înrudite