05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Demolările demarate de municipalitate pe strada Oţelarilor, strada Traian şi strada Gheorghe Asachi continuă astăzi în zona căminelor studenţeşti. Unul dintre proprietarii de chioşcuri, Dumitru Stoica, nu renunţă la luptă şi susţine că va muta disputa în justiţie dacă nu va putea ajunge la o înţelegere cu Primăria.
„Am făcut credit ca să pot avea acest chioşc. Nu poţi notifica oamenii pur şi simplu să plece. Trebuie să le dai un răstimp ca să îşi poate aranja afacerile. Ceea ce se întâmplă este un abuz. Am cerut să mut chioşcul în curtea casei mele, care este la 45 de metri de locul unde este chioşcul acum, dar nu vor”, ne-a declarat Dumitru Stoica.
De cealaltă parte, municipalitatea susţine că există înţelegere, dar chioşcurile nu mai pot rămâne pe domeniul public.
„Chioşcul poate fi mutat în curtea proprietarului. Primăria nu se va opune acestui lucru, dar nu putem fi de acord cu relocarea lui în faţa casei”, ne-a declarat Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.
„Nu răspundem la încercările de şantaj”
Proprietarii de chioşcuri sunt decişi să meargă mai departe şi să depună plângeri penale împotriva reprezentanţilor Primăriei, care au emis deciziile de demolare.
„Le vom face plângeri penale pentru distrugere şi abuz în serviciu. Nu este posibil să se comporte de maniera asta. Nu se gândesc că se creează şi o problemă socială prin demolarea acestor chioşcuri? Foarte mulţi oameni vor rămâne fără locuri de muncă”, spune Biatrice Martiş, avocatul lui Dumitru Stoica.
Primăria precizează că există mai multe motive care au stat la baza luării deciziei de demolare a chioşcurilor.
„Toţi aceşti oameni care lucrează în aceste chioşcuri nu au grupuri sanitare. Nu se spală pe mâini şi apoi servesc clienţii. Pe de altă parte, se vorbeşte de locurile de muncă, dar este o falsă problemă. Mulţi chioşcari ţin angajaţii în probă timp de o lună-două, fără să le facă cărţi de muncă, iar apoi îi dau afară. A venit un chioşcar la Primărie să ne spună că renunţă la procesul împotriva noastră dacă îi dăm un teren în altă parte, unde să îşi pună chioşcul. I s-a răspuns că trebuie să continue procesul, poate i se dă dreptate, iar terenul nu-l primeşte. Nu răspundem la încercările de şantaj”, susţine purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.


Articole înrudite