20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primăria şi-a propus să ”ghideze” asociaţiile de locatari
Primăria şi-a propus să ”ghideze” asociaţiile de locatari
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, s-a întâlnit, miercuri, 1 noiembrie 2017, cu reprezentanţi ai mai multor asociaţii de proprietari pentru a dezbate principalele probleme cu care aceştia se confruntă. ”Dezbaterile de acest gen sunt importante pentru a stabili de comun acord câteva reguli clare, care să poată fi aplicate în situaţii similare la nivelul tuturor asociaţiilor. În sensul acesta, intenţia municipalităţii este de a realiza un ghid de bune practici în conformitate cu toate legile în vigoare, care să poată fi aplicat şi respectat de către toţi reprezentanţii asociaţiilor de proprietari. Astfel, cele mai multe dintre piedicile întâmpinate în acest moment, atât în relaţia cetăţenilor cu asociaţiile, cât şi în relaţia asociaţiilor cu municipalitatea vor fi eliminate în cel mai scurt timp”, se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al Primăriei Galaţi.
Întâlnirea a durat circa două ore, timp în care edilul şef împreună cu funcţionarii care activează în cadrul compartimentului de specialitate din cadrul Primăriei municipiului Galaţi au ascultat cu ce probleme se confruntă asociaţiile de locatari constatându-se că se impune găsirea unor soluţii unitare, astfel încât să nu existe diferenţe de la o asociaţie la alta în rezolvarea problemelor. 
Preşedinţii asociaţiilor de locatari şi proprietari s-au plâns de nenumăratele situaţii în care se nu reuşesc să recupereze banii de la datornici, de problemele pe care le întâmpină cu chiriaşi ai Primăriei sau ce probleme întâmpină în privinţa comunicării cu furnizorii. 
Concluzia municipalităţii, ca urmare a acestei întâlniri, este că se impune, în regim de urgenţă, realizarea ghidului de bune practici, astfel încât problemele din cadrul asociaţiilor să-şi găsească rezolvările cât mai uşor, iar relaţia municipalităţii cu asociaţiile şi, implicit, cu cetăţenii să se deruleze într-o manieră profesionistă şi cât mai apropiată de nevoile comunităţii. 

Articole înrudite