Spectacole de teatru şi dans, concerte, expoziţii, lansări de carte, ateliere şi activităţi creative, competiţii şi demonstraţii sportive, festivaluri, precum şi un spectaculos foc de artificii. Sunt pe scurt câteva dintre evenimentele de care gălăţenii se vor bucura, în perioada 6 - 12 iunie 2022, cu ocazia Zilelor Municipiului Galaţi.
Printre cele mai importante evenimente se numără Festivalul Gastronomic, Târgul de colecţii şi antichităţi, Festivalul Internaţional „Nae Leonard”, Festivalul Internaţional de Film Ecologist EcoFest, precum şi concertele de pe Faleza superioară cu Emaa, Irina Rimes, The Motans, Credit & Solomon, Amuly, Killa Fonic, Paula Hriscu, Cuibul, Zdob şi Zdub.
Zilele Municipiului Galaţi au fost instituite prin hotărâre a Consiliului Local şi se desfăşoară în săptămâna care include ziua de 6 iunie (de luni până duminică). Existenţa oraşului Galaţi este atestată documentar în anul 1445, într-un act semnat de domnitorul Ştefan al II-lea. Galaţiul ajunge apoi important târg şi principalul port al Moldovei, administrat de primii reprezentanţi ai obştii din 6 iunie 1830, când se înfiinţează Comisiile Orăşeneşti, primul organism administrativ modern ce avea drept obligaţie buna orânduială a oraşului.
Pentru acest eveniment, Primăria municipiului Galaţi a alocat 787.000 lei fără TVA, organizatorul fiind Mattman Music SRL, informează municipalitatea.
VEZI PROGRAMUL INTEGRAL al evenimentului, în Galeria de imagini de mai jos! ↓
Articole similare:
- Zilele municipiului Galaţi cu muzică şi distracţie pentru toate gusturile şi pentru toate vârstele
- "Zilele Municipiului Galaţi" - O săptămână de distracţie în perioada 6-12 iunie 2022
PROGRAMUL Zilelor Municipiului Galaţi 2022 Recomandat
Miercuri, 25 Mai 2022 10:20
Publicat în
Știrea zilei
Galerie de imagini
-
Click to open image! Click to open image!
-
Click to open image! Click to open image!
-
Click to open image! Click to open image!
View the embedded image gallery online at:
https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/programul-zilelor-municipiului-galati-2022.html#sigProGalleria9b1fa9753e
https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/programul-zilelor-municipiului-galati-2022.html#sigProGalleria9b1fa9753e
Etichetat cu
Articole recente - Cătălin Mihai MOGA
Mai multe din această categorie:
« Gospodărire Urbană SRL a atribuit licitaţia pentru defrişarea şi tăierea arborilor din municipiul Galaţi
Galaţi: Accident cu 4 maşini avariate, la intersecţia străzilor Lozoveni şi Transilvaniei »