12 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Din cele peste 1.600 de contestaţii depuse de elevi la centrele de examen vizavi de notele primite la examenul de Bacalaureat, au fost admise 590, dar acest lucru nu a adus schimbări majore asupra rezultatelor finale. Inspectorul şcolar general Laura Marin ne-a precizat că 500 de note au crescut cu 50 de sutimi sau mai mult, în timp ce 90 de note au scăzut cu acelaşi procentaj. Deşi poate părea că mărirea a 500 de note este semnificativă, în realitate ea nu a influenţat decât în mică măsură rezultatele de la Bacalaureat. Astfel, dacă în primă fază au promovat 2.058 de elevi gălăţeni, ceea ce înseamnă 45,09%, după soluţionarea contestaţiilor procentul a urcat la 46,49%. Explicaţia este relativ simplă. Diferenţele de 50 de sutimi sau mai mult nu au fost acordate pentru orice notă. De exemplu, dacă elevul a luat 3,50, nu i s-a mărit nota la 4. Sutimile amintite s-au adăugat notei obţinute iniţial doar dacă aceasta era între 4,50 şi 4,99, respectiv 9,50 şi 9,99, astfel încât să poată schimba rezultatul examenului.
CNVA revenit pe primul loc
Un singur elev nu a reuşit să promoveze Bacalaureatul la Colegiul Naţional Vasile Alecsandri, dar a fost suficient pentru ca şcoala să treacă pe primul loc în Galaţi la promovabilitate, cu un procent de 98%, urmat de Colegiul Costache Negri - 97,84%. Profesorii din centrele de examen nu reuşiseră până la sfârşitul zilei de vineri să facă o departajare a soluţionării contestaţiilor pe materii din cauza numărului extrem de mare al acestora, astfel încât să se ştie care este procentul exact de promovabilitate şi la celelalte licee din Galaţi. Există, din păcate, un număr de 11 licee, a căror promovabilitate nu depăşeşte 20% şi este puţin probabil ca lucrurile să se fi schimbat semnificativ. Cel mai rău stau Colegiul „Elena Doamna”, cu un procent de promovabilitate de doar 15,03%, Colegiul „Radu Negru” – 14,09%, Colegiul Energetic „P. Dimo” – 11,36%, Grupul Şcolar din Tudor Vladimirescu – 6,34%, Grup Şcolar „Ov. Caledoniu” – 6,21%, Colegiul „Aurel Vlaicu”– 5,69% şi Grupul Şcolar „A. Saligny” – 3,52%. Absolvenţii clasei a VIII-a care nu au reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat în sesiunea din luna iulie, îşi vor putea încerca şansele în luna august. În perioada 16-20 iulie va avea loc înscrierea candidaţilor, iar pe 20-21 august se va desfăşura prima probă (evaluarea orală la Limba Română).


Articole înrudite