29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Situaţie gravă la căminul de bătrâni din Galaţi, focar de COVID-19, care a redevenit privat (VIDEO)
Situaţie gravă la căminul de bătrâni din Galaţi, focar de COVID-19, care a redevenit privat (VIDEO)

Situație gravă cu repetiţie la căminul de bătrâni din Galați care a devenit focar de COVID-19. Bătrânii au stat nemâncați și fără a fi schimbați ore în şir, mulți dintre ei neprimind nici medicamentele prescrise. Căminul a trecut, după numai o zi, din subordinea statului la loc, la administratori, deoarece aceștia au ieșit din izolare.

Îngrijorați și cu lacrimi în ochii, aparținătorii nu mai știu nimic de părinții sau bunicii lor. De la cei care mai au prin apropiere câte un telefon au aflat că de joi aceştia nu au mai fost schimbați și spălați. Vineri, până la orele prânzului, aceştia nu mâncaseră nimic pentru că în interior se află doar o bucătăreasă și o infirmieră. „Și ca să înțelegeți situația reală, bătrânii sună la ora 11.00 că sunt nehrăniţi, nealimentaţi, nu şi-au primit medicația, nu din rea voință, ci pentru că personalul de acolo nu mai face față. Au fost niște strigăte disperate de ajutor și ne-am împotmolit în niște acte, e privat, e de stat”, spunea Gabriela Ion, aparținător.

În plus, oamenii se temeau că bătrânii care nu au COVID-19 și cei care poate au, dar nu le-au sosit rezultatele stau la un loc. După ce soția administratorului căminului le-a precizat că nu e așa, rudele bătrânilor tot nu s-au liniștit. Vor să devină voluntari și să intre în focar numai să își ajute rudele.

Abia mai târziu sunt trimise echipe de sprijin cărora le-a luat cel puțin două ore îmbrăcarea cu echipamente de protecţie. Căminul a stat o zi în administarea statului, dar odată cu ieșirea din izolare a patronatului, acestea și-au revendicat dreptul de administrare și ulterior nu au mai cerut niciun sprijin, decât faptul că nu au personal.

Explicațiile prefectului dezvăluie o serie întreagă de potențiale ilegalități acumulate în decursul timpului. Focarul a fost declanșat în formă gravă și pentru faptul că în autorizarea de funcționare este scris maxim 60 de bătrâni, iar la primul inventar s-au găsit peste 130. „E o mârşăvie“, afirmă prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Avrămescu. Mai mult, cel puțin 70 de bătrâni depind total de cadrele sanitare pentru că nu știu cine sunt, ce tratament iau, de ce boli suferă. Căminul nu ar fi avut pe 5 martie, potrivit datelor furnizate de Prefectura Galați, nicio rezervă minimă de igienizare cu toate că în acte figurează cu un profit de 9 miliarde de lei vechi.

„Ni s-a transmis un e-mail de la centru şi ni s-a spus că au făcut aprovizionarea, că au dezinfectanţi şi că au nevoie de personal. Nu ni s-a spus dacă este vorba despre infirmieri, medici sau asistenţi medicali şi de câte persoane este vorba. Am întocmit un plan de urgenţă, care a fost însuşit de comisia formată, urmând că AJPIS să ducă la îndeplinire planul de urgenţă. Dimineaţă au fost două cadre medicale, iar de la ora 13.00, au mai mers acolo alte şase cadre medicale, printre care şi un medic. Noi asigurăm acolo personal în ture, pentru că, după cum ştiţi, şi la spitale sunt foarte mulţi pacienţi. Mă întreb, până acum, cei de acolo şi cei care trebuiau să îi verifice nu au văzut aceste lucruri? Au autorizaţie pentru ceilalţi bătrâni care sunt în centru? Există dotări suplimentare pentru personalul de acolo? Această întrebare ar trebui să o punem toţi, inclusiv cei care au plătit sume importante de bani pentru ca bătrânii lor să fie cazaţi în acel centru. Cei care ar fi trebuit să îi verifice sunt cei de la AJPIS. Este foarte important să analizăm toate aspectele, pentru că acolo vorbim despre o entitate privată. Rugămintea este la calm şi la găsirea de soluţii, împreună cu aparţinătorii, pentru că acum este cel mai important să salvăm cât mai multe vieţi. Mai mult, acolo vor rămâne mult mai puţine persoane, multe dintre ele fiind deja transferate la spitale, deci nu va mai fi nevoie de acelaşi număr de personal. Eu aştept de la acel centru fundamentarea nevoii de personal, cât, cum şi din ce specialităţi“, a explicat prefectul.

Joi seară se primește confirmarea COVID-19 pentru încă 17 bătrâni, pe care a intenționat să-i transfere la Spitalul TBC, dar conducerea a refuzat. La Ministerul Sănătății a fost solicitată demiterea conducerii. De partea cealaltă, conducerea Spitalului TBC spune că nu are pregătirea pentru tratarea comorbidităţilor și afecțiunilor pentru acești bătrâni și că este doar spital suport pentru pacienții cu forme medii și ușoare, iar prefectul este în eroare. În acest moment, în cămin mai sunt doar 56 de bătrâni, restul sunt internați la diverse spitale, iar patru au decedat. Aparținătorii doresc să știe unde sunt internaţii, dar Direcția de Sănătate Publică refuză să le dea informații.

VIDEO: Declaraţia prefectului judeţului Galaţi, mai jos! ↓


Articole înrudite