02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Spitalul de Copii din Galaţi, modernizat cu fonduri europene de peste 2 milioane de euro
Spitalul de Copii din Galaţi, modernizat cu fonduri europene de peste 2 milioane de euro

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud - Est, Luminiţa Mihailov, au semnat, luni, 24 iunie 2019, contractul de finanţare europeană pentru proiectul "Reabilitare, modernizare, extindere şi dotare Compartiment Primiri Urgenţe - Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan” Galaţi".

Proiectul este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014 - 2020, valoarea totală a acestuia fiind de 10.904.659,60 lei (cu TVA), adică aproximativ 2 milioane de euro (cu TVA), iar durata de implementare, de 24 de luni de la semnarea contractului de finanţare. În condiţiile în care licitaţia pentru proiectare şi execuţia a fost deja finalizată de Primăria Galaţi, ordinul de execuţie va fi dat imediat, urmând ca în primele trei luni de la semnare să fie întocmit poiectul şi obţinute avizele necesare, iar în toamnă să înceapă efectiv lucrările.

În cadrul proiectului se va construi un corp nou de clădire în regim S+P+E. Parterul va fi conectat cu cel existent şi astfel se va extinde compartimentul primiri urgenţe care va funcţiona pe doua secţiuni: primiri urgenţe minore şi majore. La subsolul clădirii vor fi: o cameră computer tomograf, o cameră angiograf şi o cameră rezonanţă magnetică. Tot în cadrul proiectului va fi achiziţionat un aparat modern RX digital pentru o diagnosticare cât mai precisă. Vor fi reabilitate aleile de acces, trotuarele şi parcările adiacente. Vor fi extinse şi modernizate instalaţiile electrice, sanitare, termice, climatizare şi ventilaţie.

"Este un proiect care ne duce în topul instituţiilor sanitare din ţară atât ca dotări, cât şi ca infrastructură. Mă bucur că reuşim, la Galaţi, să facem aceste investiţii pentru sănătatea copiilor noştri. Ei vor fi beneficiarii direcţi ai acestor lucrări, pe care le facem, iar actul medical, odată cu dotările de ultimă generaţie, va fi cu siguranţă unul de înaltă performanţă atât pentru stabilirea diagnosticelor cât pentru intervenţii şi tratament", spune Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.

Realizarea proiectului va îmbunătăţi substanţial calitatea infrastructurii serviciilor de asistenţă medicală, atât în judeţul Galaţi, cât şi în Regiunea de Sud - Est a ţării, având în vedere că Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan” Galaţi este singurul spital cu specific pediatric din regiune (fiind unul din cele 6 spitale de urgenţă cu specific pediatric din ţară), asigurând asistenţă medicală de specialitate de urgenţă unui număr aproximativ de 38.000 de potenţiali pacienţi/an cu vârstele între 0-18 ani din aceasta regiune.


Articole înrudite