26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Mort de frig sub autocar

Descoperire şocantă făcută vineri dimineaţă în faţa unui hotel din zona centrală a oraşului. Sub un autocar condus de un şofer turc s-a descoperit cadavrul unui bărbat, un om al străzii, chircit sub maşină, în zona motorului. „Bărbatul era cunoscut ca fiind o persoană fără adăpost care cerşea în zonă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, scms. Cristina Tatulici. Din primele cercetări se pare că omul a murit de frig. „E o tragedie cu valenţe internaţionale. Sub un autocar de fabricaţie nemţească, condus de un şofer turc, a fost găsit mort de frig, chircit, un român. Se pare că e vorba de un om al străzii care a vrut să se încălzească de la motorul maşinii, dar nu a fost destul să îl scape de la moarte”, a precizat dr. Nicolae Bacalbaşa din cadrul Spitalului de Urgenţă. Şoferul autocarului nici nu a văzut iniţial ce are sub maşină. „Pe la 7 dimineaţă mi-au spus cei de la firmă că e ceva sub maşină. Şi era omul ăsta. Cine ştie ce a fost în capul lui când a intrat acolo?”, spunea Sebahtalin Cumer, şoferul autocarului sub care a fost găsit mort bărbatul. Necropsia va confirma care este cauza morţii.

Morţi intoxicaţi în casă

Altă tragedie a iernii s-a petrecut în Mazepa, unde o femeie de 89 de ani, Maria Cuţăr, a fost găsită moartă în casă alături de nepotul care o îngrijea. Aragazul era deschis şi nepotul, un bărbat de 53 de ani, Petre Dima era căzut în genunchi în faţa patului unde zăcea, la fel de moartă, bătrâna. „Eu mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva cu ea atunci când am realizat că e fierbinte peretele care mă desparte de ea. Era groaznic, mirosea a gaze până la mine în casă”, spunea Ioana Alexe, vecină cu garsoniera în care stăteau morţii. „Ea era bolnavă, era la pat şi nepotul o îngrijea. Acum au murit amândoi”, spunea Dumitru Ghinghină, administratorul blocului.


Articole înrudite