13 IUNIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
VIDEO: Spărgători de case din Galaţi prinşi în flagrant - UPDATE
VIDEO: Spărgători de case din Galaţi prinşi în flagrant - UPDATE

UPDATE: Astăzi, 16 ianuarie a.c., instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați și a dispus față de cei trei bărbați măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

***

În perioada noiembrie 2023 - ianuarie 2024, la nivelul Poliţiei Municipiului Galaţi au fost sesizate mai multe infracţiuni de furt din locuinţă cu diferite moduri de operare, în urma cărora au fost sustrase diferite sume de bani, precum şi bijuterii.
Infracţiuni cu acelaşi mod de operare au fost comise şi în alte judeţe limitrofe judeţului Galaţi.
Astfel, în urma multiplelor activităţi de investigare, verificare şi cercetare efectuate în cauză, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Galaţi au stabilit identităţile posibilelor persoane, fiind vorba despre 3 bărbaţi, cu vârstele de 49, 38, respectiv 35 de ani, toţi cu domiciliul în municipiul Galaţi.
La data de 14 ianuarie 2024, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Galaţi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul I.G.P.R.  - Direcţia Operaţiuni Speciale, precum şi al celor de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ, i-au prins în flagrant delict pe cei trei bărbaţi, în zona centrală a municipiul Bacău, la scurt timp după ce aceştia ar fi comis un furt dintr-o locuinţă din localitatea Zăneşti, judeţul Neamţ.
Cei trei bărbaţi s-ar fi deplasat din municipiul Galaţi la adresa din localitatea Zăneşti cu un autoturism, iar, spre seară, după ce ar fi escaladat gardul împrejmuitor al proprietăţii şi ar fi forţat o fereastră, ar fi pătruns în imobil, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, precum şi bijuterii.
Prejudiciul cauzat ar fi de aproximativ 40.000 de lei, iar, în momentul prinderii în flagrant delict, bijuteriile au fost descoperite asupra celor trei persoane.
Bărbaţii au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Bacău şi apoi la sediul Poliţiei Municipiului Galaţi, în vederea continuării cercetărilor şi audierii.
După probatoriul administrat în cauză, în cursul zilei de 15 ianuarie, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii, pentru 24 de ore, a celor trei bărbaţi, urmând ca, astăzi, să fie prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, cu propunerea luării unei măsuri preventive. VIDEO, mai jos!

  • Galerie Video:
    • Video File:

Articole înrudite