03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Zeci de pacienţi infectaţi cu COVID-19 aşteaptă cu zilele la Judeţean transferul la un spital suport
Zeci de pacienţi infectaţi cu COVID-19 aşteaptă cu zilele la Judeţean transferul la un spital suport

Situaţie dificilă la Spitalul de Urgenţă Galaţi, unde sunt zeci de pacienţi care aşteaptă şi de două zile să fie transferaţi la un spital suport COVID.

„La Spitalul Judeţean Galaţi sunt 32 de pacienţi confirmaţi COVID-19 care aşteaptă sa fie transferaţi la spitalele suport. Dintre aceştia, 12 sunt internaţi în secţia tampon, iar 20 sunt cantonaţi în containerele special amenajate din cadrul secţiei UPU-SMURD. O parte dintre pacienţi asteaptă de vineri confirmarea de a fi transferaţi. În acest sens, pentru fiecare pacient s-a luat legătura cu CNCI şi aşteptăm deciziile de transfer. În ultimele trei zile, la UPU s-au confirmat 113 cazuri de COVID-19“, a precizat dr. Ionuţ Băneşanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi.

Spitalul de Urgenţă Galaţi nu poate asigura tratament pentru bolnavii COVID cu forme medii şi uşoare, având doar secţie ATI COVID, în care acum sunt internate 16 persoane. Tocmai de aceea se aşteaptă deciziile de transfer.


Articole înrudite