WhatsApp Web primeşte apeluri audio şi video

Meta elimină una dintre cele mai vechi limitări ale WhatsApp Web, permiţând utilizatorilor să iniţieze şi să primească apeluri audio şi video direct din browser, fără a mai fi necesară instalarea aplicaţiei dedicate pentru PC.

De acum, WhatsApp oferă aceeaşi experienţă de bază indiferent de dispozitivul folosit. Fie că accesezi serviciul de pe telefon, prin aplicaţia desktop sau direct din browser, ai la dispoziţie mesaje text, apeluri vocale şi video, precum şi funcţiile de partajare disponibile pe celelalte platforme.

„Indiferent dacă eşti pe telefon, la birou sau alternezi între cele două, WhatsApp îţi oferă o modalitate privată şi simplă de a efectua apeluri. Astăzi, aducem noi funcţii pentru a face apelurile şi mai uşoare, indiferent unde te afli sau ce dispozitiv foloseşti”, transmite compania.

Noua actualizare introduce suport pentru apeluri audio şi video individuale sau de grup direct din WhatsApp Web, toate fiind protejate prin criptare end-to-end.

Deşi aplicaţia desktop rămâne cea mai completă opţiune, noua funcţionalitate este deosebit de utilă pentru utilizatorii care folosesc laptopuri de serviciu, unde instalarea aplicaţiilor terţe este restricţionată de politicile IT. În aceste situaţii, apelurile pot fi efectuate direct din browser, fără instalări suplimentare.

Versiunea web oferă aproape toate funcţiile disponibile în aplicaţia desktop. Utilizatorii pot partaja ecranul în timpul apelurilor, trimite reacţii în timp real şi accesa un istoric dedicat al apelurilor. De asemenea, apelurile video nu mai sunt limitate ca durată, iar criptarea end-to-end rămâne activată implicit.

Meta introduce şi câteva îmbunătăţiri dedicate apelurilor de grup. Utilizatorii vor putea transfera un apel între telefon, tabletă şi PC fără a întrerupe conversaţia, atât timp cât dispozitivele sunt conectate la acelaşi cont WhatsApp.

O altă noutate este funcţia Waiting Room, care îi permite organizatorului unui apel de grup să aprobe manual participanţii înainte ca aceştia să intre în conferinţă, oferind un control mai bun asupra întâlnirilor.

În plus, Meta anunţă integrarea tehnologiei QuickHD, care îmbunătăţeşte rapid calitatea imaginii în primele secunde ale unui apel video. Totodată, utilizatorii vor avea la dispoziţie o funcţie opţională de reducere a zgomotului de fundal, utilă în spaţiile aglomerate sau zgomotoase.

Noile funcţii sunt distribuite treptat la nivel global şi vor deveni disponibile pentru toţi utilizatorii WhatsApp în perioada următoare.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp