Primăria Galaţi declară război păienjenişului de cabluri

Miercuri, 16 August 2017 00:56
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
Primăria municipiului Galaţi este pe cale să încheie contractul cu o companie ce va avea ca obligaţie să pună la punct reţelele subterane de cabluri astfel încât mii de kilometri de cabluri care în prezent atârnă de stâlpi să dispară. De altfel, în acest sens, municipiul Galaţi are deja un Regulament privind modalităţile, condiţiile şi tarifele în baza cărora se realizează accesul furnizorilor (proprietari sau utilizatori) de reţele publice de comunicaţii electronice pe proprietatea publică sau privată a municipiului Galaţi. Conform acestui document, regulamentul are ca scop ”îmbunătăţirea aspectului vizual general, urbanistic al municipiului Galaţi, dar şi optimizarea modalităţilor de furnizare de servicii de comunicaţii şi acces la informaţii în beneficiul direct al consumatorului final. Astfel, municipiul Galaţi prin adoptarea şi punerea în aplicare a prezentei reglementări, doreşte tocmai realizarea unui sistem de reţele integrate şi interconectate amplasate exclusiv în subteran”. ”Ne dorim ca în cel mai scurt timp posibil de la momentul desemnării companiei care se va ocupa de implementarea conceptului de NETCITY să scăpăm de reţeaua de cabluri care sufocă oraşul. Este inestetic dar şi periculos, dacă avem în vedere că aceşti stâlpi suportă o greutate mult prea mare. Sper ca lucrările să meargă în ritm alert, iar Galaţiul să intre în rândul oraşelor care au o astfel de infrastructură subterană de comunicaţii”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu