
Aproximativ 252 de familii şi persoane singure din Galaţi vor primi câte 6 metri cubi de lemne de foc pentru sezonul rece 2026-2027. Consiliul Local a aprobat joi acordarea ajutorului comunitar, lemnele provinind din tăieri efectuate pe domeniul public şi deşeuri.
Primăria Galaţi are în prezent în gestiune 1.512 metri cubi de lemne de foc rezultate din deşeuri şi tăieri de pe domeniul public. Direcţia de Asistenţă Socială a propus folosirea acestui stoc pentru sprijinirea familiilor şi persoanelor singure aflate în dificultate, pentru care ajutorul acordat potrivit legislaţiei privind încălzirea locuinţei este insuficient pentru întregul sezon rece.
Ajutorul va fi acordat pentru perioada 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027, iar cantitatea stabilită este de 6 metri cubi de lemne pentru fiecare persoană singură sau familie care îndeplineşte criteriile.
Cine poate primi lemne
Potrivit criteriilor aprobate de Consiliul Local, beneficiarii trebuie să aibă un venit mediu net lunar sub nivelul salariului minim net pe economie, pe membru de familie şi să se încadreze, în urma unei anchete sociale, într-una dintre situaţiile de prioritate stabilite de Direcţia de Asistenţă Socială.
Prima categorie de prioritate este reprezentată de pensionarii singuri şi familiile de pensionari fără aparţinători legali, precum şi de cei care au susţinători legali, dar aceştia nu îşi pot permite să suporte cheltuielile pentru combustibilul necesar încălzirii locuinţei.
Pe lista de priorităţi urmează familiile care se confruntă cu probleme grave de sănătate, cazurile fiind analizate pe baza anchetei sociale, a veniturilor şi cheltuielilor familiei şi a documentelor medicale.
A treia categorie este formată din persoanele cu handicap de grad mediu, accentuat sau grav, iar ultima categorie cuprinde alte situaţii sociale deosebite constatate în urma anchetei sociale.
160.000 de lei pentru transportul lemnelor
Consiliul Local a aprobat şi alocarea sumei de 160.000 de lei cu TVA din bugetul Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Galaţi pentru anul 2026. Banii sunt destinaţi transportului lemnelor la domiciliul beneficiarilor.
Măsura are la bază prevederile Legii asistenţei sociale nr. 292/2011 şi ale Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, care permit autorităţilor locale să acorde ajutoare comunitare în bani sau în natură persoanelor singure şi familiilor aflate în situaţii de dificultate.
Prin hotărârea adoptată joi, municipalitatea a stabilit cadrul pentru acordarea lemnelor în sezonul rece 2026-2027, inclusiv criteriile sociale şi categoriile de persoane care beneficiază de prioritate.
Sursa foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos