United şi-a luat revanşa în faţa devenilor şi a cucerit medaliile de bronz în Liga I

Finala mică a Ligii I la futsal s-a disputat în această seară în sala sporturilor Dumitru Popescu Colibaşi din Braşov între United Galaţi şi Autobergamo Deva. Cele două echipe au jucat săptămâna trecută şi în finala Cupei României, la Deva, Autobergamo impunându-se cu 3-2 după o partidă cu cântec decisă de eliminarea lui Tudose cu patru minute înainte de final. Devenii au condus cu 1-0 şi 2-1 la începutul celei de-a doua reprize, dar băieţii lui David Asandei, cu o mare dorinţă de revanşă şi motivaţi la maxim, au revenit spectaculos, au marcat de cinci ori în cinci minute şi au obţinut o victorie meritată care le încununează munca din acest sezon cu medaliile de bronz. Rezultat final: United Galaţi – Autobergamo Deva 6-3 (1-1). Pentru învingători au marcat: Cojoc (2 goluri), Moldoveanu (2), Burdujel şi Laşcu. Antrenorul David Asandei s-a bazat pe următorul lot de jucători: Wellington „Nene”, Păduraru, Tănăsilă – Cojoc, Burdujel, Laşcu, Moldoveanu, Cireş, Apostol, Stoykov, Hendrius, Boubătrân, Tudose, Crăciun, Iorga. „Am fost foarte motivaţi şi am reuşit să obţinem prima victorie în faţa celor de la Autobergamo Deva în acest sezon. Băieţii şi-au dorit să se răzbune după înfrângerea nemeritată din finala Cupei României, am controlat meciul, am marcat şase goluri plus alte 7-8 ocazii. Am încheiat cu bine un sezon greu în care am fost angrenaţi pe trei fronturi: Liga I, Liga a II-a şi Cupa României cu un bilanţ: două medalii de bronz şi un argint. Rămânem cu regretul că fără intervenţia factorilor externi, am fi putut aduce trofeul Cupei României la Galaţi şi am fi jucat finala mare din campionat. Una peste alta, suntem mulţumiţi, urmează o binemeritată vacanţă, după care vom face planurile pentru sezonul viitor unde ne dorim să urcăm mai sus”, ne-a declarat antrenorul gălăţean, David Asandei.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp