
Măsura se adresează angajaţilor cu contract pe durată nedeterminată ai SC Liberty SA Galaţi şi SC Liberty Tubular Products SA Galaţi, cu domiciliul în municipiul Galaţi, şi are ca obiectiv declarat protejarea socială a salariaţilor şi protejarea interesului economic al comunităţii locale.
Proiectul de hotărâre a fost publicat pe site-ul Primăriei Galaţi, la secţiunea Transparenţă decizională, iar cetăţenii pot transmite propuneri şi observaţii până la data de 8 februarie 2026, fie online, fie prin e-mail la adresa: andreea.ciocarlan@primariagalati.ro sau prin poştă, la Registratura Generală a instituţiei din Galaţi, str. Domnească, nr. 54.
Potrivit documentelor oficiale, procedura se aplică exclusiv persoanelor fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
Calitatea de salariat va fi verificată de Primăria Galaţi prin platforma PATRIMVEN, sistem informatic gestionat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
Scutirea vizează doar majorările de întârziere, nu şi obligaţiile fiscale principale. Baza legală este articolul 185 alineatul (1) litera b) din Legea nr. 207/2015 – Codul de procedură fiscală, care permite autorităţilor locale să acorde astfel de facilităţi la cererea contribuabililor.
Procedura este structurată în două etape distincte:
În ambele situaţii, contribuabilul trebuie să depună cererea de scutire până la data-limită corespunzătoare.
Cererea celui care solicită scutirea la penalităţi va fi analizată de Direcţia Impozite, Taxe şi Alte Venituri Locale (DITVL), iar în urma verificărilor se va întocmi un referat supus aprobării primarului municipiului Galaţi. Pentru fiecare caz în parte nu va fi necesară adoptarea unei hotărâri de Consiliu Local, decizia fiind emisă direct de compartimentul de specialitate.
În cazul în care condiţiile nu sunt îndeplinite, solicitantul va primi un răspuns scris privind neeligibilitatea.
În raportul de specialitate care însoţeşte proiectul se precizează că măsura are în vedere contextul economic şi social şi necesitatea identificării unei soluţii legale şi sustenabile pentru sprijinirea salariaţilor celor două societăţi Liberty, cu impact direct asupra economiei locale.
Proiectul urmează să fie supus aprobării Consiliului Local Galaţi după finalizarea etapei de consultare publică.
Totuşi, dincolo de utilitatea socială evidentă şi importanţa măsurii pentru salariaţii siderurgişti, proiectul ridică şi o serie de semne de întrebare. Prin caracterul său strict direcţionat, acesta poate crea un precedent delicat, în condiţiile în care în cadrul grupului Liberty mai există şi alte societăţi care se confruntă cu dificultăţi financiare majore, inclusiv întârzieri semnificative la plata salariilor, precum Romportmet şi Port Agency.
În acelaşi timp, într-o situaţie comparabilă se află şi numeroase firme din aşa-numitul „ecosistem” al combinatului siderurgic din Galaţi – societăţi care depind direct de activitatea acestuia sau care au sume importante de recuperat, în calitate de creditori. Pentru aceste companii şi pentru angajaţii lor, o astfel de facilitate fiscală nu este, în prezent, luată în calcul.
În acest context, deşi proiectul reprezintă un sprijin punctual important, rămâne deschisă discuţia privind tratamentul egal al contribuabililor aflaţi în dificultăţi similare şi necesitatea unor soluţii mai ample, care să ţină cont de impactul economic extins al crizei din jurul combinatului siderurgic.
Articole similare: Tribunalul Galaţi a decis: planul de restructurare al Liberty Galaţi, modificat şi omologat






Pingback: Primăria Galați propune scutiri de penalități la taxe pentru angajații Liberty. Proiectul, în consultare publică - PS News