Reacţia administratorului concordatar al Liberty Galaţi după decizia instanţei din Cehia

După ce Liberty Ostrava a anunţat că o instanţă cehă a dispus o măsură provizorie asupra unor active ale Liberty Galaţi înaintea licitaţiei programate pe 17 iunie 2026, administratorul concordatar al combinatului gălăţean susţine că procedura de vânzare nu este blocată.

Reprezentanţii CITR au transmis, la solicitarea Monitorul de Galaţi, că măsura dispusă în Cehia este una provizorie şi contestată, iar decizia privind recuperarea eventualelor creanţe aparţine instanţelor din România, în cadrul procedurii de concordat preventiv.

„Combinatul Siderurgic Galaţi poate fi scos în continuare la vânzare. Suma pretinsă de Liberty Ostrava urmează să fie stabilită de instanţele din Cehia, însă modul în care această creanţă va fi recuperată se decide în România, în cadrul procedurii de concordat preventiv a Liberty Galaţi”, au declarat reprezentanţii CITR pentru Monitorul de Galaţi.

Aceştia subliniază că măsura anunţată de partea cehă nu reprezintă o hotărâre definitivă şi nu produce efectul opririi licitaţiei pentru activele combinatului siderurgic de la Galaţi.

„Măsura din Ostrava are caracter provizoriu, nu este o soluţie finală, este contestată şi face deja obiectul unor apărări juridice în Cehia, astfel încât nu opreşte procesul de vânzare şi derularea licitaţiei pentru combinat”, au mai precizat reprezentanţii CITR.

Declaraţia vine după ce Liberty Ostrava a anunţat public că o instanţă din Republica Cehă a dispus blocarea temporară a unor active considerate esenţiale pentru producţia de la Galaţi, în cadrul unui litigiu privind o creanţă de peste 40 de milioane de euro. Potrivit companiei cehe, măsura a fost comunicată oficial către Liberty Galaţi înaintea celei de-a doua licitaţii pentru vânzarea activelor combinatului.

Atât Liberty Galaţi, cât şi Liberty Ostrava au făcut parte din grupul GFG Alliance, controlat de Sanjeev Gupta. În timp ce Liberty Ostrava a intrat în insolvenţă şi a fost vândută unui investitor strategic, Liberty Galaţi se află în procedură de concordat preventiv sub supravegherea Tribunalului Galaţi.

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce tip de premier credeți că are nevoie România în acest moment?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...