De ceva vreme au reapărut frământările pentru putere în rândul ţărăniştilor. PNÞ-CD are acum un nou lider la nivel naţional, ales cu susţinerea a 357 de membri delegaţi, în cadrul
De ceva vreme au reapărut frământările pentru putere în rândul ţărăniştilor. PNÞ-CD are acum un nou lider la nivel naţional, ales cu susţinerea a 357 de membri delegaţi, în cadrul
Liderul liberalilor locali, deputatul Victor Paul Dobre, a fost rezervat în privinţa cazului Nicolescu: “Nu îmi permit să comentez deciziile justiţiei şi chiar pe ale Curţii Constituţionale, chiar şi atunci
Sătui de situaţiile create la Camera Deputaţilor, în care membrii opoziţiei au părăsit plenul, iar legile au trecut în urma unui cvorum cumulat printr-o aritmetică paralelă cu cea euclidiană, reprezentanţii
În fiecare an data de 31 ianuarie este una marcată cu litere mari în calendarul evenimentelor Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Ioan” din Galaţi. Asta deoarece în această zi se
Patru pensionari s-au adunat degeaba în faţa sediului PDL Galaţi, ieri începând cu ora 15.00. Jurnaliştii, jandarmii şi poliţiştii aflaţi la faţa locului i-au depăşit covârşitor, numeric, pe bunici. Aceştia
Spălătoriile auto şi atelierele auto din Galaţi au fost luate joi şi vineri la bani mărunţi de către inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi, scopul controalelor fiind acela de
Pe parcursul acestei săptămâni se va negocia şi semna protocolul local privind apariţia Alianţei de Centru Dreapta, data nefiind încă foarte clar stabilită pentru parafarea înţelegerii locale dintre PNL şi
Sfârşit de săptămână plin de necazuri pentru acei locuitori ai judeţului care nu au avut cum sau nu au ştiut să se ferească de gerul crunt de afară. La Spitalul
Cristi Gâscă, directorul fostei Poliţii Comunitare Galaţi, care începând cu 1 ianuarie s-a transformat în Poliţie Locală, potrivit unui act normativ al guvernului Boc, a prezentat vineri roadele activităţii desfăşurate
Tragedie într-o familie gălăţeană. Vineri de dimineaţă, un tânăr de 24 de ani, din Galaţi, şi-a pus capăt zilelor aruncându-se de pe blocul I2 din spatele Tribunalului. ”Tânărul a murit