CFR Călători a reintrodus anul trecut, după o pauză de opt ani, serviciul Intercity, iar în 2024 un număr de 16 garnituri vor fi puse la dispoziţia călătorilor pe rutele
CFR Călători a reintrodus anul trecut, după o pauză de opt ani, serviciul Intercity, iar în 2024 un număr de 16 garnituri vor fi puse la dispoziţia călătorilor pe rutele
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR, în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale şi Serviciul Vamal din Republica Moldova şi cu Agenţia de Stat pentru Reabilitare
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galați a verificat magazinul Selgros Cash & Carry SRL din municipiul Galați, ca urmare a unei acțiuni la nivel național.În urma neregulilor constatate, comisarii
UPDATE: Potrivit informaţiilor Digisport, unul dintre cei care fac parte din consorţiul eAD care plăteşte drepturile TV, suma virată fiecărei echipe, inclusiv Oţelul, este de 2 milioane de lei, adică
Primăria municipiului Galaţi anunţă că a început transmiterea de sms-uri şi e-mail-uri de informare pentru a preîntâmpina blocarea conturilor bancare, a salariului sau a pensiei aparţinând contribuabililor care înregistrează debite
Tribunalul a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi şi a dispus arestarea preventivă a inculpatei V. E. pentru o perioadă de 30 de zile. Reprezentanții Parchetului de pe
*** ULTIMA ORĂ! Mama-călău din Galaţi a fost arestată *** Eugenia (foto ↑), mama din Galaţi care şi-a ucis fetiţa de 9 ani, a fost reţinută pentru 24 de ore.
În această noapte la ora 22.00, militarii din cadrul Detaşamentului de pompieri Tecuci au fost solicitaţi să intervină la un incendiu de locuinţă în localitatea Negrileşti, str. Unirii. S-au deplasat
Totul s-a petrecut într-un bloc din cartierul gălățean Dunărea, acolo unde o fetiță de 9 ani a fost găsită în stop cardio-respirator. Era plină de urme de lovituri mai noi
După ce Ministerul nu l-a confirmat pe Puiu Lucian Georgescu, rectorul proaspăt ales al Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, rectorul a ieşit miercuri, 31 ianuarie 2024, într-o conferinţă de