24 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Mama-călău, după gratii! Instituțiile spun că au făcut anchete, dar nimeni nu a reușit să îi salveze viața micuței
Mama-călău, după gratii! Instituțiile spun că au făcut anchete, dar nimeni nu a reușit să îi salveze viața micuței

Tribunalul a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi şi a dispus arestarea preventivă a inculpatei V. E. pentru o perioadă de 30 de zile.

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați confirmă că fetița decedată (foto jos 👇) a fost efectiv toturată de cea care i-a dat viață.

Avea numeroase vânătăi, răni, urme de comprimare, dar și arsuri. Ar fi fost bătută încontinuu câteva zile începând cu 26 ianuarie.

Totuși, cei de la școala unde învăța spun că nu au văzut nimic și că fetița era prietenoasă, isteață și nu dădea semne și nici nu avea semne de bătaie la începutul școlii.

"Era un copil care nu dădea semne că este agresat, abuzat într-un fel. Era prietenoasă. Noi mai mult cu mătușa țineam legătură, mama era de față, dar mătușa vorbea. Nu ne-am așteptat nicio clipă să se întâmple așa ceva. Fetița, Elena, este la noi de la începutul acestui an școlar, transferată de la o altă școală", a spus Antoaneta Furtună, învățătoarea fetei decedate.

"Nu am găsit urme de violență pe trupul fetiței ori de câte ori am făcut controlul medical. Niciodată nu a venit la cabinet plângându-se că o doare ceva. De când este la noi la școală nu am văzut semne că ar fi victima unui abuz", a spus și Ionica Dobrea, asistent medical școlar.

Reprezentanții Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilul Galați confirmă că după examinarea medicală, pe trupurile celor două surori mai mici ale Elenei, fete de 5 și 7 ani, luate ieri în plasament de urgență, s-au găsit numeroase urme care arătau că erau bătute.

Cele două sunt traumatizate, deși ieri păreau a fi în regulă, probabil că acum realizează ce au văzut de fapt și ce s-a întâmplat. Un semnal de alarmă a fost dat în februarie-martie anul trecut când educatoarea de la grădinița unde învăța mijlocia familiei, Mădălina, sora Elenei, a reclamat că aceasta era plină de vânătăi și părea abuzată.

Primele semne ale abuzului au apărut în iarna lui 2022. Copilul venea cu semne pe gât, mama nu răspundea, dar mătușa explica că așa se mai joacă, se mai zgârie copiii între ei sau copila cade pe gheață și nu venea cu zilele la grădiniță.

"După care semnele tot apăreau, fetița venea foarte obosită la grădiniță, era foarte abătută adormea cu capul pe masă, șchiopăta, dacă o luăm în brațe simțeam denivelări la nivelul corpului, nu mergea la baie, am observat că nu îi punea apă tocmai ca să nu aibă nevoi fiziologice și să nu vedem noi semnele de pe corpul ei", a spus Nicoleta Drăghici, educatoare grădinița I.Nenițescu.

Dar cum într-o zi au văzut că fetița care își ridicase mâneca să se spele era plină de vânătăi, de la grădiniță s-au anunțat autoritățile.

Reprezentanții Protecției Copilului admit cazul, dar spun că au făcut atunci toate demersurile legale și că lucrurile păreau a se rezolva, familia extinsă insistând ca fetițele să rămână în familie.

"În februarie 2023, a există o sesizare pentru sora mijlocie a fetiței, care venea de la grădiniță, și în care era ridicată suspiciunea unui abuz fizic al mamei asupra fetiței. Mama a explicat atunci că fost un incident izolat, lucru susținut și de ceilalți membrii ai familiei, deznodământul a fost că, având sprijinul familiei lărgite, fratele mamei și soția acestuia, și la insistențele tuturor membrilor familiei cu care am discutat, copiii au rămas în familie. Rudele, unchiul și mătușa, care au insistat să nu se instituie o măsură de protecție pentru copila mijlocie, în acel caz au primit sfaturi de a se prezenta în instanță și de a deveni reprezentant legal al copilului", a precizat Tania Calcan, Direcția Județeană de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați.

Mama care ieri și-a ucis fiica are un retard moderat, dar încă avea tutela fetelor, familia a primit sfatul să ceară tutela în instanță. Cazul a fost apoi predat spre monitorizare către Direcția de Asistență Socială a Primăriei Galați care ar fi urmat să anunțe dacă apăreau probleme.

"Direcția de Asistență Socială a făcut, nu una, ci două anchete sociale la domiciliul fetițelor și de fiecare dată s-a constatat că erau bine îngrijite, dezinvolte, comunicau foarte bine. Durata monitorizării depinde foarte mult de elementele care se găsesc la fiecare vizită. Având în vedere că în situația dată, nici la prima, nici la a doua vizită nu s-a constat nici un fel de suspiciune de abuz, de agresiune asupra copiilor, monitorizarea s-a încheiat", a explicat Petrică Patilea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galați.

Rudele mamei, care și-ar fi asumat grija în fața autorităților, nu au mai vrut să dea astăzi niciun fel de declarație.

Din păcate, oricâte autorități arată cum și-au făcut datoria și la fel membrii de familie, nimic nu a salvat-o pe Elena de la o moarte groaznică.

Eugenia Vasilache, mama care și-a ucis copila, este arestată preventiv 30 de zile, acuzată de comiterea infracțiunii de omor împotriva unui membru al familiei.

❗️Reamintim că ancheta a scos la iveală iadul în care a trăit micuţa Alexandra Elena alături de mama care i-a devenit călău. Potrivit anchetatorilor, a murit în chinuri groaznice, fiind lovită în mod repetat cu diverse obiecte, arsă şi învineţită pe tot corpul. Subiectul pe larg, în articolul "Mama-călău din Galaţi a fost reţinută! Iadul trăit de micuţa Alexandra: «A murit în chinuri groaznice!»". *sursa foto Alexandra Elena deschidere 👆: Pro Lider FM

  • Galerie Foto:

Articole înrudite