29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Potrivit proiectului de hotărâre adoptat de către consilierii locali, în cadrul unei şedinţe de îndată, suma alocată pentru organizarea galei de box care va avea loc pe 23 august se ridică la 450.000 lei. Aleşii locali au aprobat desfăşurarea manifestării precum şi măsurile de tip organizatoric care vor fi luate pentru ca evenimentul sportiv să se desfăşoare în condiţii corespunzătoare. Deşi nu toţi consilierii locali au fost de acord cu organizarea evenimentului, reprezentanţii Primăriei au insistat, afirmând că evenimentul va avea un mare impact naţional. În expunerea de motive se arată că la manifestare ar urma să participe 3.500 de persoane, la care se vor alătura personalităţi publice din lumea sportului atât de pe plan local cât şi naţional şi internaţional. Societatea „Gospodărire Urbană” a fost desemnată să organizeze gala de box, să adopte toate măsurile care sunt necesare, să încaseze veniturile provenite din publicitate şi din alte surse şi să efectueze toate cheltuielile necesare, conform bugetului estimativ. „Gospodărire Urbană” va trebui să ţină evidenţa încasărilor şi plăţilor şi să prezinte primarului Marius Stan, la sfârşitul evenimentului, un raport amănunţit privitor la veniturile încasate şi cheltuielile efectuate. Dacă veniturile încasate cu ocazia organizării evenimentului sunt mai mari decât cheltuielile efectuate în scopul organizării galei de box, sumele încasate suplimentar vor fi atrase la bugetul local. Dacă veniturile încasate vor fi mai mici, Galaţiul va achita diferenţa.

Articole înrudite